Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat astăzi la Deva pentru a analiza situaţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, la 12 zile de la numirea conducerii militare.
Comandantul militar al spitalului, lt.col.dr. Constantin Vlase, i-a prezentat ministrului şi prefectului Vasilică Potecă, situaţia actuală atât din punct de vedere medico-sanitar cât şi administrativ.
Potrivit informaţiilor oferite, în perioada care a trecut de la preluarea managementului militar, la spitalul din Deva au fost efectuate modificări importante şi utile, referitoare la internarea şi tratamentul pacienţilor, relocarea acestora în alte saloane, stabilirea circuitelor medicale, organizarea turelor de lucru şi a detaşărilor pentru personalul medical şi, nu în ultimul rând, aprovizionarea unităţii sanitare cu medicamente, aparatură şi tehnică de specialitate.
Şeful echipei de medici militari l-a mai informat pe ministrul sănătăţii că este mulţumit de sprijinul autorităţilor locale şi judeţene şi de implicarea unor oameni de afaceri în asigurarea spitalului, prin donaţii, cu dezinfectanţi, măşti de protecţie sau alte produse sanitare strict necesare desfăşurării actului medical.
Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că a observat la Deva o atitudine schimbată faţă de misiunea personalului de a ingriji bolnavii COVID 19 şi, totodată, o foarte bună organizare în spitalul devean.
În privinţa situaţiei imbolnăvirilor la nivel naţional, Nelu Tătaru spune că: „Suntem spre vârful pantei, depinde de noi dacă o vom atinge mai devreme sau mai târziu, şi dacă rămânem la 10 – 12.000 de cazuri sau ne vom duce spre 15.000 de imbolnăviri.”