Strada Maleia, cea care duce spre stațiunea montană Parâng, a intrat în reparații. Aici se execută lucrări punctuale de reabilitare a carosabilului care se află într-o stare avansată de degradare. Lucrările sunt finanțate cu bani de la bugetul local.
”De precizat că se realizează doar lucrări de reabilitare punctuale, respectiv plombări, astfel încât să se poată circula în condiții decente până anul viitor, când această arteră de circulație va intra într-un amplu program investițional ce vizează refacerea infrastructurii, un nou covor asfaltic, precum și elemente noi și moderne de iluminat stradal. Așa cum am anunțat, am reușit să prindem pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții mai multe obiective investiționale din domeniul infrastructurii, inclusiv reabilitarea străzilor General Vasile Milea și Maleia, un proiect estimat la aproape 9 milioane de lei”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
De la începutul acestui an, pe programul de reparații finanțat de la bugetul local al Municipiului Petroșani a fost alocată suma de 2,5 milioane de lei cu tot cu TVA, cei mai mulți bani fiind cheltuiți pentru reabilitarea DN 66 în zona Livezeni, unde a fost turnat covor asfaltic, pe 4 benzi de circulație.