.Index Actualitate

Sunt necesare angajări la minele viabile

Sunt necesare angajări la minele viabile. Circa 170 de angajări sunt necesare la minele viabile din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Pentru ca producția de cărbune să crească este nevoie de personal, dar și de investiții. Prefectul județului Hunedoara s-a aflat în Valea Jiului unde a discutat cu oficialii Complexului Energetic Hunedoara. La discuții a luat parte și Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele, care susține că este nevoie de angajări la unitățile miniere.

“Am discutat cu prefectul județului despre activitatea Complexului, despre CCM, dar și despre necesitatea realizării unor angajări. Ar fi nevoie de circa 160-170 de personae la minele Vulcan și Livezeni”, a declarat Darius Câmpean, președintele SIndicatului Muntele. 

Având în vedere problemele specifice sezonului de iarnă, au fost purtate discuții cu primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, directorul societății de termoficare a municipiului Petroșani precum și cu directorii Complexului Energetic Hunedoara și Termocentralei Paroșeni care au vizat analiza situației curente și soluțiile necesare pentru asigurarea bunei desfășurări a aprovizionării cu energie termică a populației și a minelor din Valea Jiului, și continuarea funcționării acestor obiective în condiții optime. 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.