Sute de tichete sociale au fost împărţite în primele zile de distribuire. Direcţia Locală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Petroşani a început, încă de luni, distribuirea tichetelor sociale către beneficiari. Încă din prima zi s-au format cozi interminabile.
“În prima zi s-au distribuit aproximativ 700 de tichete pentru pensionari şi persoanele cu handicap. Astăzi distribuim la VMG şi cei cu alocaţia pentru susţinerea familiei”, a declarat Cristina Mraz, director executiv DLAS Petroşani.
Beneficiarii acestor tichete spun că ajutorul oferit de municipalitate este binevenit, având în vedere faptul că se apropie sărbătorile Pascale.
“Ne ajută foarte mult aceste tichete. Aşa putem să cumpărăm şi noi alimente pentru masa de Paşte că pensia pe care o avem e foarte mică, abia ne ajunge pentru medicamente”, spune unul dintre beneficiarii tichetelor sociale.
Peste 2800 de cereri au fost depuse, la Petroşani, pentru tichetele sociale de Paşte. Municipalitatea de la Petroşani acordă şi anul acesta tichete sociale cu ocazia sărbătorilor Pascale. Fiecare persoană care se încadrează în criteriile de acordare va beneficia de tichete cadou în valoare de 70 de lei.
Monika BACIU