Teren de tenis, la Lupeni. Autoritățile locale de la Lupeni investesc și în partea sportivă. Pentru ca tinerii să facă mișcare, să practice diferite sporturi, autoritățile locale au în vedere realizarea unui teren de tenis. Acesta va fi realizat pe strada IL Caragiale din localitate și va avea o suprafață de 5000 de metri pătrați. 20.000 de lei este valoarea lucrărilor, banii fiind asigurați din bugetul local al municipiului Lupeni.
Un teren de sport modern a fost realizat și în cel mai vechi cartier al municipiului Lupeni, în Ștefan. De asemenea, și parcurile din localitate au fost modernizate, fiind dotate cu locuri de joacă moderne și educative, astfel încât cei mici să se bucure de timpul petrecut în aer liber.