Termocentrala Paroșeni, ajustări economice

Francezii de la CNIM nu au reluat lucrările de la termocentrala Paroșeni. Condiția principală pentru reluarea lucrărilor a fost plata integrală a TVA-ului restant, lucru care s-a realizat pe mandatul fostului director general al CEH, Mihael Melczer. Acum, Viorel Stancu, directorul general al societății energetice spune că este nevoie de anumite ajustări care sunt necesare din cauza întreruperii lucrărilor.

“Suntem în discuții cu cei de la CNIM pe niște ajustări ale prețului contractului care constau în niște clauze prinse în contract privind costurile cu suspendarea. Ei au avut la Paroșeni montată o macara pe care au demontat-o și au dus-o în altă parte că stătea aici degeaba. Este nevoie de o relocare de echipamente, au avut o organizare de șantier care nu este funcțională și implică niște costuri care nu li se datorează lor, dar sunt cuprinse în contractul de bază și trebuie documentate și se discută la fiecare problemă care apare ca să ne armonizăm și pe legislația noastră și pe legislația lor. În principiu sunt lucruri de amănunt, dar lucrurile mari sunt nivelate. S-a ajuns la un acord și acum e vorba de lucruri pe parte contabilă, nu aspecte tehnice ci economice”,  a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH.

Încă se poartă negocieri cu cei de la CNIM pentru reluarea lucrărilor de la termocentrala Paroșeni.

 

Monika BACIU

 

 

1 Comment

  1. Adică nu vor face nimic nici anul asta?

Leave a Reply

Your email address will not be published.