Tiberiu Iacob Ridzi: ”Este primul obiectiv investițional finanțat prin PNI ”Anghel Saligny” finalizat în județul Hunedoara”. În cursul acestei zile la Petroșani a fost inaugurat primul obiectiv investițional finanțat prin PNI ”Anghel Saligny” finalizat în județul Hunedoara. Este vorba despre strada Maleia și strada General Vasile Milea.
Modernizarea acestui sector de drum a fost necesară pentru că în Masivul Parâng vin mulți turiști atât în sezonul de iarnă cât și de vară.
”Am inaugurat astăzi oficial strada Maleia și strada General Vasile Milea, artere de circulație care au fost modernizate cu fonduri guvernamentale, alocate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Este o investiție realizată la cele mai înalte standarde într-un timp foarte scurt și felicit constructorul pentru modul în care a lucrat și pentru implicarea în acest proiect. Lucrarea a fost deosebit de complexă și a vizat reabilitarea completă a 3,1 km de drum, realizarea de trotuare, parapete de protecție, dar și asigurarea scurgerii apelor prin rigole carosabile și rigole în acostament. Reabilitarea acestui tronson de drum era absolut necesară atât pentru populația care locuiește în această zonă, dar și pentru cei care vor să se bucure de frumusețea inegalabilă a Masivului Parâng. Valoarea totală a investiției este de 10.022.478,62 lei. Este primul obiectiv investițional finanțat prin PNI ”Anghel Saligny” finalizat în județul Hunedoara, iar acest lucru a putut fi realizat printr-o muncă susținută, în echipă, și le mulțumesc colegilor din Primăria Municipiului Petroșani care s-au implicat pentru această reușită! De asemenea, le mulțumesc pentru că au fost alături de noi și ne-au sprijinit ori de câte ori am avut nevoie dnei deputat Vetuța Stănescu și dlui prefect al județului Hunedoara Călin Petru Marian”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.