Toaletă ecologică pentru turiștii din Parâng. Un container cu 6 toalete ecologice moderne a fost montat, astăzi în Stațiunea Parâng, în zona Căsuței din Povești, achiziția fiind făcută cu fonduri de la bugetul local al municipiului Petroșani.
În Parâng a crescut considerabil afluxul de turiști și se impunea achiziționarea și montarea unor astfel de echipamente. Toaletele ecologice sunt încălzite, beneficiază de chiuvete cu apă rece și apă caldă, fiind racordate la fosa septică a sediului administrativ din stațiune care adăpostește tunurile de zăpadă și ratrak-ul pentru bătătorirea pârtiilor.