Tranziție justă în Hunedoara. Reprezentanții Greenpeace Romania și Bankwatch vin în Valea Jiului. Activiștii de mediu vor organiza, în data de 23 septembrie, o conferință a cărei temă este “Tranziție justă în Hunedoara – Diversificare economică, echitabilă și durabilă”.
“Ne face plăcere să vă invităm pe 23 septembrie, la ora 10:30, la conferința de presă care anunță lansarea raportului “Tranziție justă în Hunedoara – Diversificare economică, echitabilă și durabilă”, pregătit de Centrul Român de Politici Economice – CEROPE. Evenimentul va avea loc la Palatul Cultural al Minerului Lupeni (strada 6 august), în prezența mai multor oficialități locale și centrale, precum și a unor reprezentați ai societății civile locale”, arată organizatorii.
Evenimentul este organizat în contextul în care la sfârșitul anilor ’90, a avut loc un amplu program de restructurare a sectorului minier în Valea Jiului, regiunea fiind direct afectată de disponibilizările masive. Minerilor și comunităților nu li s-au oferit alternative viabile, echitabile și durabile, cu excepția unor proiecte izolate. Douăzeci de ani mai târziu, regiunea este încă monoindustrială, iar rata de emigrare rămâne ridicată. În contextul oportunităților create în ultimul an în Uniunea Europeană pentru regiunile carbonifere, raportul redactat de CEROPE poate oferi soluții privind dezvoltarea Văii Jiului. Pe baza unei modelări de tip input-output, studiul urmărește alternativele la minerit în Valea Jiului, axându-se pe principalele sectoare ale economiei – agricultură, industrie și servicii.
Contextul național și european este favorabil pentru a implementa soluțiile enunțate în raport. Valea Jiului este regiune pilot în cadrul Platformei pentru Regiuni Carbonifere în Tranziție cu mai multe părți interesate implicate activ în acest proces. Raportul este relevant pentru realizarea Strategiei de dezvoltare a regiunii, document definitoriu pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027.
Greenpeace România militează pentru o revoluție energetică care să elimine folosirea combustibililor fosili din producția de energie, pentru a limita efectele dezastruoase ale schimbărilor climatice. Greenpeace susține o tranziție cât mai accelerată dinspre aceste surse murdare de energie, către cele curate și durabile, provenite din surse regenerabile (soare, vânt). Împreună, putem asigura o tranziție justă și răspunde provocărilor de ordin economic și social care apar atunci când minele și termocentrale pe cărbune se închid.