Legea turismului face ordine în acest sector. Pe site-ul Ministerului Economiei a fost lansată în dezbatere publică Legea Turismului. Aceasta vine să facă ordine în acest domeniu. Astfel, operatorii economici autorizaţi în domeniul turismului au obligaţia “să funcţioneze cu personal calificat, specializat, perfecţionat şi autorizat, în conformitate cu reglementările şi normele de specialitate în vigoare”. În ceea ce priveşte formarea profesională, se specifică faptul că este permisă dobândirea competenţelor profesionale în domeniul turismului prin “practicarea unor activităţi specifice sectorului turistic direct la locul de muncă sau autoinstruirea”.
Calificarea în domeniul turistic este încă deficitară la nivelul Văii Jiului deşi se doreşte ca acest sector să devină unul major.
“Sunt destul de puţine pentru că şi solicitările în acest domeniu sunt puţine. Dacă ar fi mai multe locuri de muncă în acest domeniu bănuiesc că şi solicitările ar fi mai multe. Dacă vorbim de bucătari, ospătari atunci personalul este calificat, iar dacă vorbim de recepţionari sunt mult mai puţini”, a declarat Iudith Babţan, şef ALOFM Petroşani.
Documentul mai prevede că operatorii economici din turism care deţin structuri de primire turistice în staţiuni au obligaţia să renoveze exterioarele clădirilor de orice tip în care îşi desfăşoară activitatea de cazare, alimentaţie publică, agrement, transport turistic, tratament balnear, în vederea asigurării aspectului general al clădirii.
“Operatorii economici din turism care deţin sau care administrează structuri de primire turistice în staţiuni au obligaţia să asigure renovarea exterioarelor clădirilor de orice tip în care își desfășoară activitatea de cazare, alimentaţie publică, agrement, transport turistic, tratament balnear, în vederea asigurării aspectului general al clădirii, corespunzător criteriilor obligatorii avute în vedere la clasificarea respectivelor structure”, se arată în document.
Proiectul de Lege a Turismului reglementează organizarea, coordonarea, promovarea şi dezvoltarea turismului, considerat domeniu de importanţă strategică şi ramură prioritară a economiei naţionale, precum şi managementul resurselor turistice “în conformitate cu principiile echităţii, competitivităţii, sustenabilităţii şi dezvoltării durabile”. Legea turismului se aplică tuturor formelor de turism precum şi tuturor persoanelor fizice şi juridice care prestează servicii sau desfăşoară activităţi turistice.
Monika BACIU