.Index Actualitate Administratie Turism

Turismul încurcat de lipsa de responsabilitate

Turismul încurcat de lipsa de responsabilitate. Turismul din Parâng este încurcat de lipsa de responsabilitate a șefilor de la județ. Consiliul Județean Hunedoara, instituția care are în administrare drumul spre Parâng, este incapabil să tranșeze un contract. Problemele din caietul de sarcini au întors licitația, iar lucrările nu pot începe. În tot acest timp, cabanierii sunt cei care pierd, dar și turismul montan.

„Foarte mult ne încurcă faptul că drumul nu e reabilitat. Din punctul meu de vedere este o ruşine să nu poţi să menţii un drum din acesta judeţean. Măcar să îl repari până se termină chestiunea în instanţă cu licitaţia. Pe cei responsabili pur şi simplu nu îi interesează”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Cabanierii pierd din cauză că turiștii nu pot urca la munte. Drumul a fost spălat de ploile din ultimele săptămâni, iar reparațiile vor fi făcute… cândva… în viitor.

„Ştiu care sunt nemulţumirile cabanierilor şi cât de important consideră dumnealor şi noi că ar fi finalizarea acestui drum. Să fie cel puţin asfaltat. Când am semnat contractul de asociere era vorba despre o investiţie proprie, din fondurile CJ Hunedoara, cu finalizare în 2 ani. Cei doi ani au expirat anul trecut, dar între timp CJ Hunedoara a luat decizia de a transforma această investiţie dintr-una proprie, într-una pe fonduri guvernamentale. Licitaţia stagnează din 2016 şi durerile de cap ale cabanierilor sunt tot mai mari”, a declarat Adrian David, consilierul lui Tiberiu Iacob Ridzi.

Stațiunea montană Parâng este una de interes național. Cabanierii, dar și diferite asociații, alături de administrația locală din Petroșani încearcă să revitalizeze turismul montan atât pe timp de vară cât și pe timp de iarnă. Eforturile lor sunt însă îngreunate de lipsa de resposabilitate a șefilor de la județ.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.