Turiștii vor putea urca în Straja cu telegondola. Telegondola din stațiunea montană Straja va fi funcțională pe toată perioada verii. Cel mai mare aflux de turiști este în perioada de iarnă, însă, și în timpul sezonului de vară în stațiunea montană au loc o serie de activități dedicate, în special, copiilor. În Straja au loc diferite tabere pentru cei mici. Administratorii domeniului schiabil, împreună cu autoritățile locale din municipiul Lupeni, au decis ca telegondola să funcționeze în fiecare sfârșit de săptămână astfel încât la munte să urce cât mai mulți turiști.
Chiar și anul trecut, atunci când restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost mult mai severe, în Straja capacitatea de cazare a fost ocupată în proporție de 20% în perioada verii.
Telegodola din Straja va fi funcțională pe perioada sezonului de vară, între orele 9:00-16:00. Astfel în luna iunie va funcționa în zilele de 20 și 27, iar în lunile iulie și august, telegondola va funcționa în fiecare zi de sâmbătă și duminică.
În plus, accesul auto în stațiune se poate face, în condiții foarte bune, cu autoturismul personal.