Universitatea din Petroșani, parteneriate de colaborare cu universități din Polonia. Universitatea din Petroșani a încheiat, dar a și reluat parteneriate de colaborare cu universități din Polonia. Trei mari universități din Polonia sunt noii parteneri ai instituției de învățământ superior din Valea Jiului.
“Am fost, în partea a doua a lunii decembrie împreună cu domnul prorector Moraru, în Polonia. Am reluat niște parteneriate cu universitățile din Cestohowa, Cracovia și Opole, iar la Opole am semnat un acord ERASMUS cu rectorul Universității, acord care va contribui atât la schimburi de studenți cât și cadre didactice. Cu cei de la Cestohowa și Cracovia avem deja aceste schimburi, dar dorim să le amplificăm. Avem în toate domeniile astfel de parteneriate, de la inginerie și inginerie și management relațiile sunt cu cei de la Universitatea de Mine și Metalurgie din Cracovia și cu Cestohowa, iar în domeniul economic avem la Opole și Cestohowa”, a spus prof. Univ. dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.
Sloganul Universitãtii din Petrosani, în cadrul admiterii, este “Deschide-ti orizonturile”. Motto-ul este si pus în aplicare atât de studentii institutiei de învãtãmânt superior din Valea Jiului, cât si de mediul academic, care cautã în permanentã sã întãreascã relatiile de colaborare existente sau sã încheie noi parteneriate.
“De asemenea, căutăm să menținem celelalte parteneriate, să le amplificăm, să participăm la conferințe internaționale unde avem deja tradiție și la alte conferințe la care vom merge pentru prima dată, tocmai în ideea de a ne face cunoscuți și a vedea care este stadiul pregătirii științifice a partenerilor din alte țări. Toate parteneriatele sunt fructuoase și ne bucurăm să avem parteneriate din ce în ce mai solide cu universitățile din Uniunea Europeană, în primul rând și aici avem în plan dezvoltarea nu numai cu universitățile din Franța, Germania, Spania, Italia, ci și cu cele din Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria, în așa fel încât aceste parteneriate să ne facă nu numai mai vizibili, ci să ne aducă și un plus de cunoștințe. Ne bucurăm de sprijinul domnului consul al Germaniei la Sibiu, care ne deschide și alte parteneriate în Germania”, a mai spus sursa citată.
În ultimii ani, reprezentantii institutiei de învãtãmânt superior din Valea Jiului au încheiat mai multe parteneriate cu universitãti din Europa și nu numai.
Monika BACIU