Universitatea Petroșani, centru de abilitare pentru conducătorii de doctorat

Universitatea din Petroșani a devenit centru de abilitare a viitorilor conducători de doctorat. O diplomă de doctor nu este suficientă pentru a conduce școala doctorală. Astfel, mai multe cadre universitare din țară au ales Universitatea din Petroșani pentru a se abilita.

“A fost o teză de abilitare acum două săptămâni pe Ingineria Sistemelor. A fost prima teză care s-a ținut la noi cu un cadru didactic din afara universității cu o comisie de abilitare din țară. Acum s-a abilitat o doamnă de la Târgu Mureș pe Inginerie și management cu o comisie din afara centrului nostru. Comisiile se numesc de către CNATCU. Cei care vor să se abiliteze își depun la care centru vor să se abiliteze. În 2014 eu am fost primul care m-am dus în altă parte. În acel moment, la noi erau doar doi conducători de doctorat, Radu Sorin și Marin Nan. Până în 2014 nimeni de la Petroșani nu își luase conducerea de doctorat, iar eu în 2014 m-am dus la Cluj, pentru că trebuie să fie un centru care să aibă școală doctorală acreditată în domeniul respectiv și atunci erau doar 5 în România, după acea s-a dus doamna Ionica la Cluj în 2014 și apoi în 2016 l-am adus pe domnul Moldovan de la Târgu Mureș și am făcut trei conducători pe domeniu și am creat o nouă școală doctorală Inginerie și Management”,  a spus prof. univ. habil. dr. ing. Eduard Edelhauser, prorectorul Universității din Petroșani.

După legislația din 2011, în vigoare și în prezent, tezele de abilitare sunt peste tezele de doctorat. Cei care se abilitează conduc doctorate, dar până în 2011 nu a fost conceptul acesta. Astfel, cine se abilitează devine conducător de doctorat.

“În total avem 15 conducatori de doctorat in 5 domenii – fata de 2 in anul 2014. Avem inca 15 conducatorii de doctorat care au implinit varsta de pensionare, dar sprijina scoala doctorala avand fiecare intre 1 – 8 doctoranzi in coordonare, in total activand circa 140 de doctoranzi in scoala doctorala a UPET”, a mai subliniat sursa citată.

Universitatea din Petroșani este astfel, un centru universitar important la nivel național.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.