.Index Actualitate

Universitatea Petroşani, salvarea Văii Jiului

Universitatea din Petroşani ar putea deveni centrul gravitaţional al Văii Jiului. Instituţia de învăţământ superior poate avea un rol determinant în relansarea economică a zonei. În urma vizitei vicepremierului Vasile Dîncu, aici ar putea fi înfiinţată unitatea de asistenţă tehnică pentru conceperea, scrierea şi atragerea fondurilor europene.

“A avut loc o discuţie mai amplă în care s-au abordat problemele primăriilor, dar s-a abordat şi problematica altor axe ale programelor pe fonduri structurale, Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Competitivitate, unde Universitatea ar putea să fie implicată. Am căzut de acord ca echipa care va sosi la Petroşani în luna octombrie să aibă ca loc de implementare al unităţii administrative de asistenţă tehnică să fie la Universitatea Petroşani, noi să asigurăm logistica necesară şi o parte din cadrele universitare care împreună cu specialiştii de la fondurile europene şi de la Ministerul Dezvoltării să formeze o echipă care să gândească şi să scrie proiecte care să aducă un plus valoare zonei. Sperăm ca din luna octombrie să începem să scriem proiecte astfel încât acestea să ajute într-un ansamblu global la dezvoltarea resursei umane care să se angajeze în parcuri industriale, tehnologice şi să obţinem şi parteneriate pe Programul Operaţional Competitivitate”, a declarat Eduard Edelhauser, prorectorul Universităţii Petroşani.

Mai mult decât atât, vicepremierul Vasile Dîncu a subliniat că pe partea de cercetare sunt disponibile zeci de milioane de euro, sume care ar putea fi atrase de instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului.

Monika BACIU

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.