.Index Actualitate Politica

Valea Jiului – 30 de ani de așteptare

Valea Jiului – 30 de ani de așteptare. Calendarul lucrărilor din cadrul platformei dedicate zonelor miniere aflată în tranziție este necunoscut. Cristina Prună, deputat USR, a vrut să afle de la ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, care este stadiul lucrărilor. În zadar, însă.

“Acum aproape o lună am cerut ca ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb să vină în Comisia pentru afaceri europene să ne vorbească despre strategia ministerului privind viitorul Văii Jiului în contextul Platformei regiunilor carbonifere în tranziție. Acest program al Comisiei Europene de stimulare a guvernelor statelor membre să vină cu propuneri de proiecte concrete privind sprijinirea zonelor miniere pentru ca ulterior să primească finanțări de dezvoltare. În momentul de față, România pornește cu un decalaj de 6 luni, deoarece Guvernul României a ignorat inițial potențialul acestei Platforme, cu toate că în lansarea Platformei, în decembrie 2017, a fost implicat activ Comisarul european pentru politica regională Corina Crețu”,  arată Cristina Prună, deputat USR.

Potrivit deputatului Cristina Prună, oficialii de la Minister nu au dat niciun răspuns pe marginea acestui subiect. Platforma dedicată zonelor carbonifere în tranziție pune la dispoziția regiunilor fonduri pentru dezvoltare. La nivelul României, nu se cunosc însă planurile și proiectele.

“Doamna ministru a venit în Comisie cu promisiuni de dezvoltare pentru locuitorii Văii Jiului, însă fără a oferi obiective clar realizabile și un calendar cu termene limită. În contextul în care următoarea întâlnire a Platformei regiunilor carbonifere în tranziție se apropie în curând, aș fi dorit să aflu în ce stadiu se afla proiectele pe care doamna ministru le-a enumerat în cadrul Comisiei. S-a făcut măcar un pas concret în vederea realizării acestor proiecte? I-am pus întrebările acestea și în timpul Comisiei dar și într-o interpelare pe care i-am adresat-o la finalul lunii mai la care nici până în ziua de azi nu am primit răspuns.Locuitorii Văii Jiului așteaptă de aproape 30 de ani ca cei de la putere să vină cu soluții concrete pentru ei și pentru copii lor, care pleacă pe capete aproape în fiecare zi. Doamna ministru, ați avut atâtea ocazii de a impacta pozitiv viața acestor oameni, de cât timp mai aveți nevoie pentru a depăși etapa declarațiilor și a promisiunilor? Cât timp mai trebuie să aștepte Valea Jiului până când acele proiecte cu care vă lăudați în comunicate și declarații de presă să devină realitate?”,  a mai spus Cristina Prună.

La începutul acestui an, a fost lansat proiectul pilot destinat zonelor carbonifere aflate în tranziție.

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.