.Index Actualitate

Vasile Dâncu despre dezvoltarea Văii Jiului: “De expertize ne-am săturat”

Vasile Dâncu despre dezvoltarea Văii Jiului: “De expertize ne-am săturat”. Vasile Dâncu, fostul vicepremier al României din mandatul Guvernului Cioloș, va pleca împreună cu primarii din Valea Jiului la Bruxelles pentru a discuta despre platforma destinată zonelor miniere aflate în tranziție. Fostul vicepremier s-a aflat la Petroșani, la universitate. Exact acolo, unde pe mandatul său șI în prezența sa, se deschidea în urmă cu doi ani unitatea guvernamentală de asistență tehnică. 

Numai că după alegerile din anul 2016, guvernele conduse de coaliția PSD-ALDE au renunțat la acest proiect. Vasile Dâncu, la acel moment vicepremier al României, a fost la Petroșani unde a inaugurat unitatea de asistență guvernamentală. Reîntors la Petroșani, Dâncu a precizat că luna viitoare se va afla la Bruxelles, împreună cu primarii din Valea Jiului, tocmai pentru a convinge oficialii europeni de faptul că zona are nevoie de fonduri pentru a se dezvolta.

“Luna viitoare voi participa la Bruxelles cu câțiva primari de aici, cu rectorul Universității Petroșani și vom pune pe picioare un plan european pentru zona Văii Jiului, pentru refacerea zonei. Sper să convingem că e nevoie de bani pentru dezvoltare, nu de expertize. De expertize ne-am săturat. S-au tot făcut reconversii pe bază de expertize, am făcut și studii despre cum s-a ratat reconversia în Valea Jiului, sper să nu mai ratăm și a doua oară. E o chestiune care ține și de Guvern, dar și de comunitatea locală, care sper că va găsi unitate pentru un plan strategic, dincolo de politică și alte interese”,  a spus Vasile Dâncu, la Petroșani.

Oamenii zonei știu ce este de făcut

La fel ca în urmă cu doi ani, și acum, fostul vicepremier este de părere că oamenii zonei știu cel mai bine care sunt nevoile locului. Însă, Dâncu este de părere că Guvernul trebuie să elaboreze o serie de măsuri și acte normative dedicate Văii Jiului.

“Eu mă bazez pe expertiza oamenilor de aici, care știu foarte bine ce este de făcut, noi cei care ani de zile am lucrat la cercetare despre Valea Jiului și zonele miniere suntem pregătiți și știm ca ce ar trebui făcut, însă avem nevoie de înțelegere de la Bruxelles ca să se monteze un proiect de dezvoltare. Aici este, însă, vorba și de activismul local, pentru că nimeni nu poate reface o zonă fără oamenii locului. Vom încerca să forțăm și câteva corecții legislative care să permită implantarea unor investiții aici. Asta înseamnă că trebui să înțeleagă Guvernul că trebuie să reducem taxe, să dăm niște ajutoare de stat celor care vin și fac locuri de muncă aici. Dacă avem locuri de muncă, în Valea Jiului, atunci cred că va fi foarte simplu să se dezvolte singură, nu va trebui să facem noi planuri”,  a mai subliniat sursa citată.

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, este așteptat în Valea Jiului. întâlnirea cu primarii ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare, iar tema abordată este legată de platforma destinată zonelor carbonifere aflate în tranziție. În acest sens, la Vulcan se pregătește o sesiune de lucru la care sunt așteptați toți primarii și funcționarii publici care scriu proiecte europene.

“În cursul săptămânii viitoare, va veni doamna ministru Rovana Plumb și împreună cu primarii vom discuta acele propuneri de proiecte sau proiectele în curs de dezvoltare cu care vom merge la Bruxelles pentru a discuta cu Corina Crețu. După întâlnire vom afla care proiecte se pretează a fi finanțate în Valea Jiului”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, cel care i-a convocat pe colegii săi primari la discuții.

Lipsurile majore cu care se confruntă Valea Jiului sunt legate de piața muncii. Locurile de muncă pot fi numărate pe degete. Până acum, primarii nu au reușit să găsească alternative viabile la minerit, industrie care se află într-o continuă și ireversibilă restrângere.

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.