.Index Actualitate

Voluntarii vor avea asigurări medicale şi instruire SSM

Voluntarii asociaţiilor şi a ONG-urilor vor fi instruiţi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, dar vor avea întocmite şi asigurări medicale. Legea a intrat în vigoare de anul acesta şi prevede o serie de reglementări şi pentru cei care activează ca voluntari în cadrul unor organizaţii.

“Este vorba de ghidul Sănătate şi Securitate în muncă, se lansează un ghid pe legea voluntariatului în România. De anul acesta fiecare organizaţie va fi obligată să facă o fişă de sănătate şi securitate în muncă pentru voluntari, până anul acesta nu era prevăzut acest lucru, dar  Federaţia Volum a făcut Legea Sănătăţii şi Securităţii în muncă pentru societăţi şi ţinând cont că noi organizaţiile lucrăm cu oameni, nu cu maşini, trebuie să le oferim un asemenea cadru şi prin aceast demers s-a ajuns la ideea că trebuie să avem sănătatea şi securitatea în muncă pentru oamenii cu care lucrăm”,  a declarat Felicia Vitan, preşedinte Crucea Roşie Petroşani şi singurul instructor avizat în domeniul SSM din judeţul Hunedoara.

Potrivit noilor reglementări, Inspectoratul Teritorial de Muncă va avea competenţe în a controla activitatea de SSM în rândul ONG-urilor.

“Este important ca fiecare ONG să aibă persoane instruite care să poată să lucreze în condiţii legale. Există posibilitatea ca organizaţiile să asigure medical o serie de voluntari”,  a mai spus sursa citată.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii Voluntariatului nr. 78/2014, contractul de voluntariat este obligatoriu și este încheiat între organizația-gazdă și voluntar. Acesta are două anexe importante, care fac parte integrantă a contractului: fișa de voluntar și fișa de protecție a voluntarului. Aceasta din urmă face legătura cu Legea Securității și Sănătății în Muncă 319/2006, unde sunt menționate activitățile realizate de către voluntari. Însă normele de aplicare nu sunt adaptate acestui sector, care este diferit de activitățile de muncă, desfășurate conform Codului Muncii. Diferențele majore se datorează, în principal, frecvenței cu care se desfășoară astfel de activități, inexistenței unor activități stabilite și reglementate conform Codului Clasificărilor Ocupațiilor din România. De asemenea, activitățile de voluntariat sunt activități desfășurate în sprijinul și pentru dezvoltarea societății, astfel încât sunt implicați beneficiari direcți și/sau alte instituții publice.

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.