Tinerii din Valea Jiului care doresc să învețe limba lui Confucius sunt așteptați la Universitatea din Petroșani. și în acest an, instituția de învățământ superior din Valea Jiului organizează cursuri de limba chineză.
“Noi avem deja o profesoară de limbă chinează care e găzduită de Universitate șI începe cursurile atât pentru studențI cât șI pentru elevi, de la liceul din Petrila, Liceul Mihai Eminescu șI de la Dimitrie Leonida. Cursurile sunt gratuite”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.
Universitatea din Petroșani a încheiat un parteneriat cu Institutul Confucius încă din anul 2015. În județul Hunedoara există două parteneriate cu Institutul Confucius, unul la Deva, unde există clase de limba chineză de cinci ani, iar din anul 2015 au început și la Petroșani.
Monika BACIU