Nunțile organizate în sălile din apropierea clădirilor îi nemulțumesc pe petroșăneni. Doi cetățeni din Petroșani au reclamat faptul că zgomotul produs de o sală de evenimente este infernal, fiind greu de suportat.
“Dorim să se clarifice cu autorizația de funcționare cu obiect de activitate comercializarea produselor și serviciilor de piață la cafeneaua de la stadă, dar acolo se fac nunți, botezuri și alte petreceri de seara până a doua zi dimineața, menționânu-se clar pe verso acordului că nu se include sală de evenimente iar pentru cea de a doua sală nici nu există autorizație. Nunțile, botezurile și alte petreceri se țin lanț în fiecare sâmbătă și duminică, cine trebuie să urmărească această stare? Poliția a fost sesizată de nenumărate ori, la care au venit și au spus că ei nu au ce să facă și a propus primăriei închiderea societății sau reducerea programului de funcționare până la orele 22.00. Mai nou se folosesc și focuri de artificii. În data de 02.09. 2017 au avut loc focuri de artificii la orele 24.00. La cererile și sesizările făcute de mine am primit răspunsuri vagii, ocolindu-se răspunsurile la întrebăriile mele, fiind semnate de către primar, secretar și de șef de birou autorizare,avizare nu știu de ce?”, au spus cetățenii în cadrul unei ședințe de consiliu local.
În urma sesizărilor depuse la Primărie s-au efectuat și măsurători ale decibelilor la sala de evenimente, ale căror rezultate au fost în limitele legii. Oamenii se declară în continuare nemulțumiți de faptul că sala de evenimente funcționează și pe timpul nopții, astfel că au ridicat problema organizării nunților pe timpul zilei.
“Pe mine mă deranjează programul, nu măsurătorile. În alte orașe cum este Clujul, Timișoara sau Sibiu nu se fac nunții noaptea”, a mai spus cetățeanul.
„Știu că este o hotărâre de acest gen, dacă Consiliul Local hotărăște în acest fel atunci luăm această măsură pentru toată lumea”, a replicat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.
În completare, consilierul local Margareta Burduf a subliniat că pentru luarea unei astfel de decizii ar fi nevoie de o dezbatere publică.
“Specificul zonei noastre este de a se petrece noaptea. Eu spun că ar trebui o dezbatere publică”, a completat Margareta Burduf.
Secretarul Primăriei Petroșani, juristul Adrian Negoe a ținut să precizeze faptul că trebuie respectate legile, în caz contrar, Primăria ar putea fi obligată la plata unor despăgubiri.
“Aș dori să spun că stabilirea orarului de funcționare este atribuția primăriei nu a consiliului local. Însă atâta timp cât există aceste măsurători dacă am emite o dispoziție prin care am reduce programul este clar că ar fi contestată și în final, am pierde procesul din cauza acestor măsurători. Pentru a emite o astfel de dispoziție îți trebuie acte serioase în spate. Acum 6-7 ani am mai avut o problemă de acest gen, la Bulevard la parter, când tot așa reclama cineva din bloc și din cauza unor astfel de măsurători am pierdut acest litigiu. Litigiul este foarte periculos pentru noi pentru că se poate ajunge la plata unor despăgubiri către această societate. Poate calcula pierderile suferite pe perioada cât ei au avut închis. Ne trezim în cele din urmă că mai și plătim despăgubiri ,apoi vine Curtea de conturi și poate să impute la cei care au semnat această dispoziție. Deci trebuie acte foarte serioase pentru a putea lua o astfel de măsură, cu șanse ca ea să rămână în picioare în instanță”, a spus juristul Primăriei Petroșani, Adrian Negoe.
Astfel de nemulțumiri au existat de-a lungul timpului. Cetățenii care locuiesc în apropierea unor săli de evenimente au reclamat zgomotul produs odată cu organizarea unor nunți sau alte petreceri.
Monika BACIU