AVV – Dezvoltăm comunitatea!

AVV – Dezvoltăm comunitatea! “Dezvoltăm comunitatea”, aceasta este deviza Asociatiei Vulcanul are Viitor și după spusele lui Dan Marinescu, amfitrionul intâlnirii de sâmbătă dupămasă de la Paradisul verde din Vulcan, unul din fondatorii AVV, așa cum apare și pe miile de calendare și pliante împărțite cetățenilor prin Vulcan.

A fost o întâlnire la care au participat atât oameni de afaceri locali cât și cetățeni implicați și dornici de schimbare, printre care consilieri locali, medici, profesori, pensionari dar și oameni activi care vor să trăiască in continuare la Vulcan, dar într-un Vulcan dezvoltat.

La întrunire au participat și reprezentanți ai partidelor locale printre care 12 membri ai PNL inclusiv președintele interimar TNL, Alexandru Stoica, președintele vârstnicilor liberali vulcăneni, domnul Titi Cățan cât și președinta OFL Vulcan, doamna profesoară Simona Constantin, 5 membri de la USR Vulcan printre care președintele USR Vulcan, domnul Liviu Tătaru și vicepreședintele USR Vulcan, domnul Romeo Miclea, președintele ALDE Vulcan, d-na consilier Cristina Izsak, presedintele AHD, doamna consilier Angela Stoica, președintele PLUS Vulcan, domnul consilier Florin Govor si președintele PMP Vulcan, Maricica Cărăvan cât și președintele organizației județene a PMP, doamna Mihaela Brate.

Totodată au fost prezenți si reprezentanți ai altor asociații printre care și cei ai CMF reprezentați prin tânărul Cătălin Ciuculan cât și președintele ligii studențești Petroșani, vulcăneanul Alexandru Chiuda! Printre cei prezenți au fost remarcați mulți tineri vulcăneni cât și lideri sau foști lideri sindicali la EM Vulcan, EM Paroseni sau Termocentrala Paroșeni printre care d-nul Sorin Bucica și Daniel Calimandruc. Totodată Daniel Calimandruc este si fondator al AVV, alături de Dan Marinescu, medicul stomatolog Radu Matei, tinerii oameni de afaceri Valentin Georgescu, Ciprian Olaru și Șandor Orban dar și medicul anestezist Remus Hârșan.

În total au participat un număr de 104 persoane dornice de implicare pentru dezvoltarea comunității vulcănene și așa cum a menționat și Dan Marinescu, vulcănenii doar impreună, uniți pot schimba și dezvolta Vulcanul.

Marinescu îi indeamnă pe cetățenii dornici de implicare în dezvoltarea comunității să se alăture AVV.

“Impreună reușim să schimbăm și să dezvoltăm Vulcanul! Haideți alături de AVV și pentru că suntem in această perioadă “hai să dăm mână cu mână cei cu inima mai bună”, spune Dan Marinescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.