CEH măsoară stocul de cărbune de la Paroșeni

CEH măsoară stocul de cărbune de la Paroșeni. Complexul Energetic Hunedoara intenționează să măsoare stocurile de cărbune de la termocentrala Paroșeni. Societatea energetică a demarat procedurile pentru contractarea unei societăți specializare care să realizeze serviciile de măsurare a stocului de cărbune de la termocentrala Paroșeni.

”Achiziționarea acestui serviciu de măsurare a stocurilor de cărbune este oportună și necesară pentru urmărirea în permanență și verificarea cantităților de cărbune existente în stocul din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara SA- Sucursala Electrocentrale Paroșeni (…), precum și pentru determinarea consumului lunar de cărbune, influența acestuia în normele de consum, evidențierea elementului de cost cu combustibilul în indicatorii economici, evitarea erorii în calculul balanței de combustibil”, arată documentul.

Suprafața supusă analizei este de 15.500 de metri pătrați. De precizat este faptul că stocul de cărbune de la termocentrala Paroșeni este la condiții minime,dat fiind și faptul că unitatea nu produce, în această perioadă, apă caldă, iar pe timpul iernii nu a furnizat nici agent termic populației din Valea Jiului.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.