Cei trei liberali care au fost infectați cu coronavirus au donat plasmă

Cei trei liberali hunedoreni care au fost infectați cu noul tip de coronavirus au donat plasmă. Este vorba de Lucian Heiuș, președinte PNL Hunedoara, Adrian Nicolae David, prim-vicepreședintele PNL Hunedoara și de Florin Nicolae Oancea, primarul municipiului Deva.

Cei trei vor ca prin gestul lor să contribuie la vindecarea pacienților infectați cu noul tip de coronavirus. S-a dovedit că acest tratament este unul eficient.

”Astăzi, la peste două luni de la confirmarea faptului că sunt pozitiv la infecția cu coronavirus, am făcut un gest care va ajuta pe alți bolnavi.Am donat plasmă la Centrul de Transfuzie Sanguină din Deva, alături de colegii de suferință, Florin Oancea și Adrian David. Îi rog pe toți cei care au trecut cu bine prin această boală să doneze și ei plasmă, pentru a veni în sprijinul celor care astăzi sunt bolnavi. În continuare trebuie să fim responsabili și să respectăm măsurile stabilite de specialiști. Vom trece și peste această încercare!, a declarat Lucian Heiuș președintele PNL Hunedoara.

Prin solidaritate și resposabilitate se poate trece peste această perioadă în care întreaga omenire se luptă cu acest nou virus despre care încă nu se cunosc prea multe lucruri.

”Am răspuns pozitiv la chemarea de a dona plasmă. Eu consider că alături de profesionalismul medicilor și de atitudinea corectă pe care trebuie să o avem față de această pandemie, solidaritatea este o atitudine care poate să salveze foarte multe vieți și poate să vină în sprijinul nostru, al tuturor. E firesc, ar trebui să intre în rutina noastră obișnuită să donăm sânge de fiecare dată când este posibil”, a declarat Adrian Nicolae David, prim-vicepreședinte PNL Hunedoara.

Plasmafereza reprezintă o tehnică transfuzională care permite prelevarea doar a plasmei de la un donator de sânge. Plasma serveşte apoi la tratarea bolilor, fie ca atare, fie în stare purificată.

Specialiştii Centrului de Transfuzie Judeţean Hunedoara vor contacta persoanele vindecate de COVID – 19, care doresc să doneze sânge. Plasma rezultată va fi folosită în tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus şi aflaţi într-o stare avansată a bolii.

Aparatul medical a fost donat de compania “Besamex” care, în urma unui acord încheiat cu Ministerul Sănătăţii, a oferit astfel de aparate medicale, prin donaţie, şi altor spitale din ţară.

Leave a Reply

Your email address will not be published.