.Index Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ PREMIANȚII FĂRĂ PREMII – ediția 123

 

Pentru sâmbăta aceasta vă invităm să ne vedem în spațiul public pentru a mulțumi unui hunedorean care a reprezentat România cu onoare în teatrul de operații din Afganistan. Este vorba despre un jandarm care a stat departe de casă un an de zile, timp în care a avut ca misiune consilierea Șefului de Stat Major din ministerul de Interne afgan. S-a întors acasă decorat de US Army

 Pe durata misiunii sale de un an (2016-2017) colonel Mihai Iosif a deținut funcția de Consilier al Șefului de Stat Major din Ministerul de Interne Afgan contribuind zilnic prin experiența sa profesională la îmbunătățirea activității Ministerului de Interne Afgan — structură esențială pentru stabilitatea și funcționarea statului afgan. De asemenea, acesta a fost desemnat Ofițer Coordonator al EUROGENDFOR în Afganistan (Forța de Jandarmerie Europeană — EGF), iar în această calitate jandarmul român a avut o constantă colaborare cu ofițerii reprezentanți ai celorlalte națiuni membre, în reprezentarea EUROGENDFOR din Afganistan.

În cadrul Jandarmeriei Române, colonel Mihai Aurelian IOSIF deține funcția de adjunct al inspectorului șef din cadrul Jandarmeriei Hunedoara.

În calitate de Consilier Senior al Șefului de Stat Major din Ministerul de Interne Afgan, ofițerul jandarm român și-a adus contribuția prin consilierea de specialitate a Șefului de Stat Major din Ministerul de Interne Afgan, MG Rahimullah Burhani, în domeniile pe care acesta le avea în subordine: Drepturile omului, femeilor și ale copiilor, Relații Publice, Relații Internaționale, Poliție Comunitară, Apel de Urgență 119, Securitatea, paza și accesul în sediul MoI etc.

Consilierea liderilor de rang înalt din Ministerului de Interne Afgan a fost o parte integrantă a NATO Resolute Support Mission — RSM derulată în Afganistan. Misiunea și-a concentrat efortul pe latura de Consiliere, Consultanță și Asistență (Train, Advice and Assist — TAA), iar personalul specializat din Comunitatea Internațională (IC) este coloana vertebrală a acestui efort.

Ofițerul român a demonstrat nu numai abilități de consiliere la nivel strategic a partenerilor afgani, dar și capacitatea de a face parte dintr-un Stat Major NATO, reușind să se coordoneze perfect cu personalul RSM și cel al partenerilor internaționali din cadrul ambasadelor și entitatilor non-guvernamentale, în rezolvarea problemelor și nevoilor identificate în special la nivelul domeniilor conduse de Șeful de Stat Major din Ministerul de Interne Afgan (MOI CoS).

Printre proiectele de nivel strategic în care a fost implicat se numără: Proiectul privind Modernizarea Centrului de Apel de Urgență 119 (119 Call Center), Proiect privind stabilirea nevoilor bugetare necesare unui Centru de Pregătire a Câinilor de serviciu (MoI K9 Project) și Selecționarea personalului MoI în participarea la programe de pregătire în străinătate (SUA, Europa, Asia)

În luna august 2016, colonel Mihai Iosif a fost decorat cu medalia Armatei Americane Combat Action Badge (US Army CAB) pentru profesionalismul demonstrat în îndeplinirea misiunilor încredințate.

Pentru exemplul său de dăruire, pentru modul în care a slujit și reprezentat România, vă propunem să ne întâlnim cu acest om sufletist și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă din prea plinul sufletului său. Sâmbătă, 18 Martie 2017, ora 11.00, doamnul Mihai Iosif vine să-l întâlnim. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în centrul Devei, în Piața Victoriei.

Despre proiectul „Premianții fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.