.Index Actualitate

Deficit de personal, la SUP

Unitățile medicale din România se confruntă cu un deficit de cadre medicale. Lipsesc medicii, asistentele, dar și cadrele auxiliare. Nici Spitalul de Urgență din Petroșani nu face excepție de la regulă. Sunt specializări unde există un deficit de medici.

“Sunt specializări unde avem deficit de medici. Avem deficit la Urologie unde nu avem medic, dar avem 2-3 rezidenți în pregătire, la ATI avem medic și avem 2 rezindenți în pregătire. Singura problemă este că nu avem certitudinea că acești rezidenți vor rămâne aici”, a declarat Alin Vasilescu, managerul SUP Petroșani.

Asistentele medicale emigrează în țările în care salariile sunt de 10 ori mai mari decât în sistemul sanitar din România. Potrivit managerului SUP, în ceea ce privește situația asistentelor medicale și a personalului auxiliar, deocamdată situația este sub control.

“Situația e aceeași șI în ceea ce privește asistentele medicale. Situația este acceptabilă. Noi în statul de funcții 1067 de poziții avem ocupate 839”, a mai subliniat managerul.

Potrivit Indexului european al sistemelor medicale (EHCI), făcut public zilele trecute, românii sunt printre europenii cel mai puțin susținuți de sistemul de sănătate, un sistem care îi descurajează și îi lasă să se descurce cum pot chiar și pe medici. Ocupăm locul 32 din 35 de ţări studiate. România a obţinut 527 de puncte din totalul de 1.000, aflându-se doar deasupra Albaniei (524), Poloniei (523) şi Muntenegrului (484).

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.