Încă două străzi din Lupeni vor fi modernizate

Încă două străzi din Lupeni vor fi modernizate. Municipiul Lupeni este un adevărat șantier. Sunt deschise 30 de șantiere pe raza localității. La finalizarea lucrărilor, aspectul localității se va schimba major. În paralel, autoritățile locale de la Lupeni încă așteaptă oferte pentru proiectul privind reabilitarea și modernizarea drumurilor, aleilor și parcărilor din localitate, respectiv modernizarea străzilor Mărășești și Cernei.

210.385 de lei este valoarea lucrărilor de investiții.

”Realizarea lucrărilor de modernizare a acestor străzi se impune datorită faptului că aceste străzi nu au fost niciodată asfaltate, fiind parțial pietruite și datorită faptului că pe acestea s-a introdus rețeaua de canalizare și a fost reabilitată rețeaua de apă potabilă, creându-se astfel un disconfort locuitorilor din această zonă a municipiului”, arată Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Durata de execuție a lucrărilor este de 3 luni de la data semnării contractului de lucrări.

Leave a Reply

Your email address will not be published.