.Index Actualitate Politica

PNL Vulcan…politică liberală pentru cetățeni!

În nici o lună de la venirea lui Dan Marinescu ca președinte al PNL Vulcan, organizația politică locală a reinviat. Astfel liberalii vulcăneni sunt din ce în ce mai activi, lumea îi vede tot mai des pe stradă, noul sediu este în văzul tuturor iar acțiunile intreprinse de liberalii vulcăneni sunt tot mai aproape de cetățeni sau pentru cetățeni și totodata tot mai mulți cetățeni se alătură noii organizații alaturi de Marinescu.

“Am început în primul rând o reorganizare internă și cum spuneam în primul rând trebuie ca mai întâi să ne facem curățenie în propria gradină înainte de a pretinde curățenie din partea altora. Am recurs la ideea de a avea liniște în organizația locală pentru a putea lucra în armonie și nu în scandal cum se întampla în ultima vreme, iar pentru asta este nevoie ca unii să renunțe la orgolii personale și să accepte că trebuie să mergem împreună înainte pentru o reconstrucție benefică tuturor. Nu avem nevoie de scandal și intrigi în organizație iar cine nu pricepe acest lucru este liber să plece pentru că noi așa cum avem porțile deschise pentru noii membri și pentru cetățenii care își doresc o schimbare în adevaratul sens al cuvântului la Vulcan totodata noi nu ținem pe nimeni cu forța în PNL Vulcan. Primul pas a fost schimbarea sediului care acum se află pe bulevardul Mihai Viteazu, staționare autobuz 2, între Motel Oana și magazinul Europa, pasul doi un nou birou politic local și pasul trei stabilirea de obiective, acțiuni și target-uri pentru membrii organizației locale și în special pentru consilierii locali și membrii biroului politic local. La Vulcan PNL va face o politică liberală pentru cetățeni prin fapte, nu vorbe”, a declarat Dan Marinescu președinte PNL Vulcan.

Dacă au fost sau nu doar vorbe goale vom vedea însă deocamdată la ultima sedință a Consiliului Local, de când Marinescu este președintele PNL Vulcan, liberalii au fost foarte vocali în interesul cetățenilor solicitând pentru început promovarea potențialului economic al Vulcanului pe site-ul oficial al primariei, a informațiilor menite să atragă potențialii investitori, gen terenuri, hale cât și forța de muncă disponibila în municipiu, iar acestea să fie atat în limba română cât și în limba engleză și toate acestea la indrumarea noului președinte al PNL Vulcan, Dan Marinescu.

Despre demisia consilierului Daniela Botorogă, Marinescu și-a exprimat regretul în privința deciziei acesteia.

“Am discutat de mai multe ori cu doamna Daniela Botoroga să revină asupra deciziei însa dânsa mi-a spus că nu a vrut de la început să fie consilier fiind pe lista PNL doar pentru a ridica lista, iar din motive personale dânsa nu mai poate fi implicată și dedicată 100% cum a facut-o pănă acum și tocmai de aceea a luat această decizie, fiind nevoită să călătorească mult în perioada imediat urmatoare. Regret demisia dânsei din funcția de consilier local deoarece avea o vastă experiență ca și consilier local dar totodata îi respect decizia și mă bucur că ramane în continuare membru PNL și ne susține în demersurile noastre. Eu am avut o relație deosebită cu dânsa cât am fost președintele TNL Vulcan și doamna Botoroga președintele OFL Vulcan, făcând mai multe acțiuni comune TNL-OFL iar dânsa ne-a sfătuit tot timpul numai de bine ca pe proprii ei copii. Tocmai de aceea eu îi port un respect deosebit pentru ajutorul dat pe parcursul traseului meu politic și nu numai”, a mai precizat sursa citată.

În organizația locală, Marinescu ne-a spus că au venit mai mulți oameni alături de el atât ca membrii cât și ca simpatizanți spunându-ne că pănă acum are în jur de 100 de noi adeziuni și oamenii continuă să vină în număr cât mai mare la PNL Vulcan.

Mai mult decât atât filiala PNL Vulcan se ocupă de strângerea de semnături pe listele de susținere a candidaților PNL la parlamentare unde din Valea Jiului se află Adrian David pe locul doi la Senat și scriitorul Valeriu Butulescu pe locul 5 la Camera Deputaților.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.