Ponta, avertisment către sindicaliştii de la CEH şi CEO

jurnaluldeilfov.ro_Ponta avertizează sindicatele de la Complexul Energetic Hunedoara şi Oltenia. Negocierile dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional au eşuat, o nouă întrevedere având loc în lua aprilie a acestui an. În tot acest timp, premierul Victor Ponta îi avertizează dur pe sindicaliştii din cele două companii de stat.

 

“Am văzut zilele trecute manifestaţii să mărim salariile. Noi ne chinuim acum – şi sper să reuşim, şi vom reuşi – să salvăm companiile şi locurile de muncă. Dacă şefii de sindicat cred că e nevoie să ceară măriri de salarii, le mărim şi le închidem! Eu nu cred că asta îşi doreşte cineva şi fac un apel la raţiune şi la bun-simţ din partea tuturor, pentru că este vorba de zeci de mii locuri de muncă, de familii şi de o industrie strategică pentru România”, a spus Ponta.

 

În privinţa companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană au cerut restructurarea “masivă şi radicală” a acestora. Guvernul nu a fost de acord cu aceste solicitări, pe motiv că o astfel de restructurare nu ar salva industria producătoare de energie pe bază de cărbune şi locurile de muncă, ci, dimpotrivă, ar diminua semnificativ importanţa acestui sector în câţiva ani în România.

Complexul Energetic Hunedoara are aproape 6.500 de salariaţi, care activează în cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) şi a două termocentrale care au acoperit în 2013 circa 7% din consumul de energie la nivel naţional.

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.