Primarii şi conducerea ApaServ au ajuns la un acord. Preţul apei nu va creşte în Valea Jiului

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Preţul apei nu creşte, în Valea Jiului. La sediul societăţii Apa Serv din Valea Jiului a avut loc, luni, o întrevedere între directorul societăţii, Costel Avram cu edilii tuturor localităţilor din Valea Jiului. Tema discutată a fost preţul apei din zonă. După discuţiile purtate, toţi cei care s-au aşezat la masa discuţiilor au ajuns la concluzia că preţul apei nu va creşte, cel puţin deocamdată.

„Primarii, cât și eu, în calitate de director al SC Apa Serv, ne-am declarat împotriva scumpirii prețului apei potabile, însă, analizăm posibilitatea ajustării prețului cu rata inflației. Încercăm să găsim soluții ca prețul apei să nu crească în Valea Jiului. Și eu, dar și primarii, suntem conștienți de necesitatea continuării investițiilor în Valea Jiului”, a declarat Costel Avram, directorul SC Apa Serv.

Pentru a menţine neschimbat preţul apei potabile, cei de la ApaServ trebuie să lupte cu cei care beneficiază de acest serviciu fără însă a plăti.

„Nu vă ascund că la ora aceasta avem 2.000 de oameni, beneficiari, care nu au apă și avem 4 echipe, ca să vedem care este situația lor, că a crescut consumul de apă. Din 2.000, 560 sunt plecați și nu stau în locuințe. Sunt 28 de branșamente ilegale numai la Lupeni și vedem în continuare, verificăm până la 2.000”, a mai spus Costel Avram.
„Dacă vom considera că ei nu fac față cu investițiile care trebuie să le deruleze, atunci, probabil, se va face o ajustare cu rata inflației. Dar numai în urma unei analize”, a spus Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani,
Societatea de apă din Valea Jiului încearcă să îşi crească veniturile proprii şi prin vânzarea energiei electrice produse prin microhidrocentrale.
„Aici mai sunt și niște măsuri pe care Apa Serv le-a luat legate de reducerea pierderilor, prin investiții. Au și măsuri economice pe care le-au luat, așa cum spunea domnul director Costel Avram, vor da în funcțiune o nouă microhidrocentrală, care va produce energie electrică și va aduce venituri suplimentare și, sigur, toate celelalte măsuri pe care le vor lua”, a completat și Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Conducerea societăţii încearcă să îi identifice pe toţi cei care fură apa, dar în acelaşi timp încearcă să recupereze şi restanţele de la rău-platnici.
Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.