.Index Actualitate Administratie

Tiberiu Iacob Ridzi “înlocuit” pentru o oră

primar-ridziPrimar pentru o oră. Mai mulţi elevi ai Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Petroşani az aflat cum se desfăşoară activitatea unui primar, dar şi a celor ce lucrează în administraţia publică. Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani a discutat cu tinerii, astfel au fost identificate mai multe probleme pentru care acum se caută soluţii.

 

“In cadrul programului Scoala altfel au venit sa viziteze primaria si biroul primarului. Au fost foarte interesati si mi-au pus cateva intrebari strict legate de ceea ce poate sa faca administratia publica locala pentru elevi. M-au intrebat daca se poate deconta transportul elevilor care vin din alte localitati la Petrosani. Este o problema serioasa pe care o voi discuta si cu colegii mei din celelalte localitati”; a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Cum li se pare munca unui primar şi cu ce impresii au rămas de pe urma vizitei ne spun chiar elevii.

“A fost foarte frumos şi sunt impresionată de ce este aici. E foarte frumos şi probabil vom mai avea această ocazie să venim. Am fost la registratură şi la domnul primar în birou şi ştiu că suntem înfrăţiţi cu Varpalota şi avem multe amintiri cu ei. Domnul primar ne-a clarificat nişte probleme şi a fost deschis la întrebările noastre şi ne-a spus tot ce a crezut dânsul. E grea munca de primar”, ne-a spus Andreea Riana Colda, elevă a ColegiuluI Naţional Mihai Eminescu din Petroşani.

În această săptămână la nivelul unităţilor de învăţământ au loc altfel de activităţi, iar primarul municipiului Petroşani ne spune cât de importante sunt acestea.

 

“Sunt foarte bune pentru ca asa iau contact cu institutiile statului si nu neaparat intr-un cadru oficial. Vin in vizita si se familiarizeaza cu atributile pe care le au institutiile publice si nu fac altceva decat sa se pregateasca pentru viata, cu ceea ce inseamna contactul lor cu autoritatile statului”, a mai spus Tiberiu Iacob Ridzi.

Elevii au vizitat mai multe birouri din cadrul administraţiei locale de la Petroşani, însă de departe cel mai fascinaţi au fost de cabinetul primarului.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.