Un mega festival pe schiuri va avea loc în Parâng

Un mega festival pe schiuri va avea loc în Parâng. Un festival pe schiuri mult-așteptat va avea loc în stațiunea montană Parâng. Sezonul de iarnă nici nu a început, iar planurile sunt deja făcute. În munte, în perioada 13 și 16 februarie 2020 va avea loc Winterfest. Pe cel puțin 500 de participanți mizează organizatorii festivalului.

”Ediția anului 2020 va avea impact național, fiind promovată prin canalele de promovare din mediul online, rețele de socializare, radiouri și televiziuni. Evenimentul sportiv are o mare importanță pentru comunitatea locală, întrucât promovează, pe plan local și național, imaginea municipiului și a stațiunii Parâng”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Vor avea loc concursuri de schi și snowboard slalom, atât pentru începători, cât și pentru avansați, diverse alte concursuri specifice sporturilor de iarnă și multe alte activități surpriză ce se vor desfășura pe pârtie. Astfel, cei care vor urca la munte, respectiv organizatorii și membrii formațiilor care vor participa la festival vor fi scutiți de la plata biletelor pentru telescaun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.