6,75% din elevii hunedoreni nu pot participa la cursuri online. Elevii s-au reinters la cursuri, online. Pandemia de coronavirus a pus lacătul pe unitățile de învățământ, însă cursurile trebuie să se desfășoare în mediul online. La nivelul județului Hunedoara circa 3000 de elevi nu au acces la internet sau nu dețin calculatoare, tablet sau telefoane inteligente. O astfel de situație mai deosebită se înregistrează la Lunca Cernii.
”După statisticile noastre, este vorba de 6,75% de elevi la nivelul județului care nu au avut posibilitatea de a face cursuri online. Este o situație deosebită la școala de la Lunca Cernii de Jos unde sunt 65 de elevi care nu pot accesa internetul. Este o problemă. Acești elevi pot merge pe televiziune, acolo unde este teleșcoala. Acolo se pot recupera niște cursuri, iar în al doilea rând ce putem face noi acum este să impulsionăm programul Euro 200 prin care elevilor cu o anumită situație materială li se oferă posibilitatea de a achiziționa un calculator”, a declarat Ilie Pârvan, inspector școlar general.
Pentru acești elevi este prevăzut un plan de recuperare a cursurilor. Prioritate vor avea elevii claselor terminale de la nivel gimnazial și liceal.
”Într-un plan pe care noi îl vom face la nivel de județ în ceea ce privește învățarea online este ca pe acești elevi îi vom cuprinde într-un progarm special, după începerea cursurilor, așa-zis programul remedial. Ei vor avea un program special în care vor recupera cursurile pe care le-au pierdut pentru că nu au avut posibilitatea de a interacționa online. Elevii de clasa a VIII-a și a XII-a vor fi primii care vor fi cuprinși în programul remedial și sunt primii care vor păși în școală după reînceperea cursurilor. Este o prioritate. Este vorba de examenul de evaluare națională și de bacalaureat”, a mai spus sursa citată.
Prezența la cursurile online a elevilor care au această posibilitate este obligatorie. Astfel, pentru elevii care nu au mijloace de comunicare online, ordinul de ministru prevede inclusiv posibilitatea ca ei să primească în custodie computere sau tablete aflate în inventarele şcolilor.