Medicamente la jumătate, boală întreagă. Sistemul medical românesc este unul bolnav, aflat în moarte clinică. Pentru însănătoşirea acestuia nu s-au găsit încă leacuri. Bolnavii sunt şi ei mulţi cu afecţiuni dintre cele mai diverse care apelează la acest sistem în speranţa că se vor însănătoşi, doar că de multe ori aceştia pleacă din spital mai bolnavi decât la momentul internării. Medicamentele lipsesc şi asta o recunosc şi medicii care încearcă să facă din puţin mai mult.
“În ceea ce priveşte medicamentele, cu acestea ne aflăm într-o situaţie similară cu anul trecut. Pentru bună acoperire cu necesarul de medicamente ar trebui să avem undeva la 3-3,5 milarde de lei pe lună pentru aceste medicamente. Din păcate la fondurile pe care le avem pentru a asigura şi hrană şi toate celelalte, ne putem permite undeva la 1,5-1,8 milarde de lei lunar. Ca atare la început de lună de obicei avem medicaţia completă iar în a doua jumătate a lunii începem să avem probleme. Oamenii în special medicaţia personală şi-o aduc de acasă, teoretic şi în legislaţie aşa se specifică, pentru alte boli asociate, şi mai există situaţii cînd oamenii trebuie să îşi achiziţioneze”, a declarat medicul Alin Vasilescu, managerul SUP Petroşani.
Într-un sistem medical caracterizat de albul halatelor nu se vede deocamdată o rază de speranţă. Totul depinde de anumiţi factori, care de multe ori sunt subiectivi.
“Îmbunătăţirea situaţiei ar intra în discuţie în condiţiile în care se vă îmbunătăţii contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări. Aici din păcate nu mai depinde de noi, depinde de cei care stabilesc sumele primite pentru un caz rezolvat. Oricum un lucru care nu este foarte corect şi elegant, din trei spitale de acelaşi grad din acest judeţ, Deva, Hunedoara şi Petroşani, un spital din ia 1600 de lei pe caz rezolvat celelalte două iau doar 1380 de lei. În contractul cu Casa sînt cuprinse 520 de paturi, respectiv 31 de paturi pe AŢI care sunt finanţate oarecum separat, dintr-un total de 657 şi în cursul acestui an conform planului naţional de paturi pe perioada 2014-2017 urmează să mai scadă pe total tara cu un număr de 20.000 de paturi, acest lucru se va reflecta şi asupra numărului de paturi din judeţ”, a mai precizat sursa citată.
Există riscul ca anul acesta numărul de paturi care sunt în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să fie redus la nivelul unităţilor medicale şi nici Spitalul de Urgenţă din Petroşani nu face excepţie.
“Dacă se va merge proporţional atunci vorbim de un număr de 20-30 de paturi. Nu am o decizie luată la nivel de judeţ sau la nivel de ţară, cert este că în cursul acestui an urmează să se întîmple acest lucru odată cu încheierea noului contract pentru anul 2015”, a conchis managerul SUP.
Nu de puţine ori s-a întâmplat ca bolnavii sau aparţinătorii acestora să fie nevoiţi să cumpere medicamente. Situaţia este cunoscută, iar niciun responsabil al ministerului de resort nu face nimic.
Monika BACIU