Inspectorii ITM veghează la bunul mers al lucrurilor la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, acolo de unde din acest an vor pleca mai mulţi angajaţi în urma disponibilizărilor. Cei de la societatea trebuie să trimită analiza de personal la ITM astfel încât securitatea lucrătorilor rămaşi să nu fie afectată.
“Noi le cerem in permanenta un aviz de personal pentru ca la fiecare disponibilizare in parte le cerem inainte de a pleca oamenii sa-si faca o analiza de personal in functie de categoriile de personal care pleaca pentru a vedea cu ce suplinesc deficitul acesta de personal. Nici nu poti sa le ceri acest lucru pana nu se va stabili in clar daca pleaca 700 sau 300. Nu a fost nicio disponibilizare fara a avea o analiza de personal inainte de disponibilizare si o analiza a personalului dupa disponibilizare in asa fel incat sa-si acopere posturile cheie stabilite prin lege”, a declarat Ileana Bodea, şef SSM-ITM Valea Jiului.
În cazul în care cei de la SNÎMVJ nu vor reuşi să obţină diminuarea numărului de disponibilizaţi aceştia vor trebui să îşi restrângă şi activitatea.
“Vor trebui sa restranga activitatea in asa fel incat activitatea pe care o desfasoara sa respecte prevederile legale. Nu se poate functiona cu trei mine se va trece la doua. Nu mai poti functiona la o mina cu doua abataje se restrange la unu. In asa fel trebuie gandita activitatea in asa fel incat sa iti asiguri posturile minime obligatorii. Este obligat sa aiba mecanici de masina de extractie, doi care sa participe, sa ai lacatusi, mecanici, sa ai CFL-ist, artificieri, electricieni. Nu au alta solutie decat sa-si restranga activitatea astfel incat pe activitatea desfasurata sa respecte legea”, a mai subliniat sursa citată.
În cursul acestei luni vor începe şi primele lucrări de închidere de la mina Petrila. Aceasta este prima din cele trei unităţi miniere neviabile care îşi vor înceta activitatea.
Monika BACIU