Oricine poate ajunge parlamentar. Acest fapt este dovedit chiar de actualii aleşi hunedoreni care din diferite funcţii, unele nu tocmai înalte au ajuns să facă legi care vizează soarta a peste 20 de milioane de locuitori ai ţării.
Mercolog, inginer sau electrician
Meseriile de bază ale parlamentarilor hunedoreni sunt dintre cele mai diverse. Mulţi dintre ei au fost muncitori de rând, iar cu perseverenţă şi împinşi din spate de partid au ajuns în Parlamentul României acolo unde iniţiază şi votează legi.
Spre exemplu, Bogdan Ţâmpău a fost mercolog în perioada 1998 – 2000, apoi la aceeaşi firmă din mediul privat a ajuns director economic până în anul 2004. din anul 2004 a început ascensiunea tânărului parlamentar. A fost inspector de specialitate în Consiliul Local Deva, apoi în anulş 2007 a ajuns membru în Comitetul Regional de Evaluare Strategică şi Corelare Regională Vest, iar în perioada 2006 – 2008 a fost director la pentru Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Hunedoara. În perioada 2007 – 2008, Ţâmpău a fost consilier judeţean, iar acum este deputat PNL.
Nou intrat în parlamentul României este MIrcia Muntean care a în perioada 1982 -1990 a fost electrician la turnatoria – otelaria “ Siderurgica “ S.A., Hunedoara, iar după anii “90 a fost şef de echipă la aceaşi societate. Din anul 1996 până în 2012, acesta a condus devenii din postura de primar, iar acum este deputat.
Carmen Hărău a lăsat locurile de muncă de la stat pentru cel din mediul privat care îi şi aduce satisfacţii. Parlamentarul are o vastă experienţă. În perioada 1983-2012 – cu excepţia a doi ani a fost profesor (liceu, şcoală de maiştri, facultate), actualmente, conferenţiar universitar la Universitatea Politehnică Timişoara – Facultatea de Inginerie Hunedoara. Din 1983 până în 1985 a fost economist stagicar la CC Giurgiu. Din ’85 până în 1991 a activat în acelaşi domeniu de activitate ca economist la CS Hunedoara, iar din 1991 pânî în 1995 a fost funcţionat public la Primăria Hunedoara. Aproape 10 ani, Carmen Hărău a condus afacerile familiei, aceasta fiind director general al grupului de firme Micro Mega, care are circa 700 de angajaţi din 1995 până în 2012. după câştigarea alegerilor parlamentare, deputatul PNL a renunţat la conducerea societăţii.
Un alt deputat care a lucrat în învăţământ este Natalia Intotero. Pe piaţa muncii aceasta a intrat în anul 1995 când a ocupat funcţia de institutor până în anul 2004 la o şcoală din Brad. Mai apoi a lucrat ca profesor şi în acelaşi timp a fost şi consilier judeţean până în anul 2008. în perioada iunie 2008 – octombrie 2009 a lucrat în cadrul Minissterului Afacerilor Externe, iar din mai 2012 până în decembrie 2012 a fost secretar de stat în Departamentul Pentru Romanii de Pretutindeni. Din anul 2012 Natalia Intotero a devenit deputat PSD.
Petru Sorin MArica a intrat ultimul în Parlamentul României. Acesta l-a înlocuit pe Dan radu Ruşanu. Marica a lucrat în perioada 1988 – 1995 ca subinginer Sucursala Râul Mare Retezat, iar în perioada 1995 – 2000 – subinginer SC Consmin Petroşani. Marica a dovedit că poate ajunge primar. Astfel din anul 2000 şi până în 2014 acesta a deţinut funcţia de primar al comunei Sălaşu de Sus.
Deputatul PSD Cristian Resmeriţă a fost profesor în erpioada 2002-2008, iar apoi acesta a ales Parlamentul, din 2008 şi până în prezent ocupând funcţia de deputat.
Laurenţiu Nistor pare să fi avut contact pentru prima dată cu piaţa muncii la vârsta de 39 de ani. Cel puţin aşa reiese din Curriculum-ul Vitae postat pe site-ul Camerei Deputaţilor. Nistor a fost în perioda 1990 – 2008 primar al comunei Şoimuş, iar din 2008 şi până în prezent ocupă funcţia de deputat PSD.
Senatorii, meserii diverse
Şi senatorii hunedoreni se pot lăuda cu meserii diverse. Spre exemplu, Haralambie Vochiţoiu a fost strungar Umirom Petrosani în perioada 1988 – 1991, apoi din 1991 până în 1997 muncitor E. M. Petrila, din 1997 până în 2001 acesta a avansat fiind inger la Mina Petrila. Din 2001 – 2004 Vochiţoiu a predate. Acesta fiind cadru didactic asociat – Universitatea din Petrosani, Facultatea de Stiinte, Disciplina Politologie. Din mai 2001 – Iunie 2005, senatorul a fost în fruntea AJOFM Hunedoara în funcţia de director Managementul pietei muncii. După trei ani, acesta a revenit la Facultate. În perioada 2006 – 2008 a fost adru didactic asociat – Universitatea din Petrosani, Facultatea de Stiinte, Disciplina Politologie. Haralambie Vochiţoiu este din anul 2012 senator PSD.
Dorin Păran şi-a început activitatea pe piaţa muncii în anul 1984 când timp de opt ani a ocupat funâia de inginer, apoi 12 ani a fost director la o societate privată din Deva, iar din anul 2004 până în 2008 a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. În perioada iunie-decembrie 2008 a ocupat funcţia de director general la o firmă privată din Deva, iar din 2008 acesta este senator.
Mariana Câmpeanu este cunoscută publicului larg ca fost ministru al muncii în diferite mandate. Aceasta şi-a început cariera în anul 1971 când a fost Economist statistician, Direcţia Judeţeană de Statistică Ilfov până în 1973. din mai 1973 până în iunie 1984 a fost economist la Direcţia Centrală de Statistică. Aici a avansat, iar Mariana Câmpeanu a devnit Şef Serviciu post pe care l-a ocupat până în anul 1998. perioada februarie 1998 – februarie 2001 o prinde pe Mariana Câmpeanu ca director General la DMPS Ilfov, iar apoi până în aprilie 2007 devine Aprilie 2007, director executiv la Casa Judeţeană de Pensii Ilfov. Din 2007 şi până în 2008 senatorul a ocupat funţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale când pentru trei luni din septembrie până în decembrie 2008, Mariana Câmpeanu devine Ministru al Muncii. Doi ani (decembrie 2010 – decembrie 2012) Mariana Câmpeanu părăseşte fotoliul de ministru şi devine deputat. Următoarea legislatură, Mariana Câmpeanu devie senator şi ministru al Muncii, fotoliu pe care il ocupă pentru o scurtă perioadă de timp.
Cam acestea sunt funţiile pe care le-au deţinut parlamentarii înainte să ajungă să aibă soarta românilor în mâinile lor. Aceştia au demonstrate că orice muncitor de rând poate să ajungă să facă legi, dar condiţia este una singură şi extrem de important. Muncitor să fii, susţinere politică să ai!
Monika BACIU