8 milioane de lei sunt datoriile abonaţilor din municipiul Petroşani către serviciul de termoficare. Anual, creşte numărul celor care nu reuşesc să îşi achite facturile pentru serviciile de care au beneficiat. La momentul de faţă, furnizorul agentului termic are de recuperat de la petroşăneni peste 8 milioane de lei.
“În momentul de fată avem de recuperat o valoare de 8 milioane de lei dintre care din această valoare aferenta populaţiei este valoarea de 7.373.000 de lei. Suma respectivă care urmează să fie recuperată, în ultima perioadă de vreme, avînd în vedere faptul că au început să fie date pensile către oameni, în urmă cu trei zile chiar în fiecare zi la ghişeu la noi lumea vine să îşi facă plata. Suma va fi în descreştere. Problema principală este faptul că în perioada următoare, facturile în momentul de fata ajung la populaţie şi cei care au datorii vor veni către noi să-şi facă plata”, a declarat Ovidiu Munteanu, şef Termoficare SĂ.
Beneficiarii sistemului de termoficare au de plătit facturi mai mari pentru luna decembrie cu aproximativ 16 procente. Această creştere se datorează temperaturilor scăzute ce au fost înregistrate în luna cadourilor.
“În momentul de fata temperatura în luna decembrie a fost mai scăzută. Acest lucru se reflecta în valoarea facturilor lucru care s-a demonstrat prin faptul că factura din luna decembrie a avut o creştere undeva cu 15-16% faţă de luna noiembrie. Această creştere se datorează în principal temperaturii şi transferul de energie termică în interiorul locuinţei este mai mare şi automat se reflecta în factura”, a mai precizat sursa citată.
Executaţi pentru neplată
Sunt abonaţi ai căror restanţe sînt formate din cinci cifre. Aceştia au fost executaţi silit.
“Datoriile care sunt mai vechi şi unde sunt sume mai mari şi faptul că societatea este în insolventa, sînt acţionaţi în judecată pentru recuperarea sumelor respective. În acest moment prin intermediul executorului judecătoresc pe care îl avem se încearcă recuperarea sumelor, sunt şi sume foarte mari. Lumea trebuie să înţeleagă că trebuie să vină şi să îşi achite sumele pe care le datorează pentru că mai devreme sau mai tîrziu ele oricum vor fi recuperate”, a mai precizat Munteanu.
Se înregistrează un caz în care abonatului i se scoate casa la vînzare tocmai pentru faptul că nu a reuşit să îşi plătească datoriile.
“În acest moment am avut în zona Aeroport prin intermediul executorului un apartament care s-a scos la vînzare pentru recuperarea sumei de bani pe care persoana respectivă o datora, este în procedura de vînzare”, a conchis Munteanu.
În momentul de faţă, la Petroşani mai sînt abonaţi la sistemul de termoficare în jur de 2459 de consumatori, dintre care 1624 de consumatori sunt cu branşamente individuale.
Monika BACIU