Premieră în Valea Jiului. Autorităţile locale de la Lupeni au luat o decizie nemaiîtâlnită până acum în Valea Jiului. Acestea au decis, în urma şedinţei de consiliu loca, blocarea roţilor autoturismelor care sunt parcate neregulamentar pe şosea.
“Având în vedere iniţiativa primarului municipiului Lupeni de a asigura fluidizarea traficului rutier, prin mijloacele legale prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv blocarea roţilor şi ridicarea autovehiculelor staţionate neregulamentar în municipiul Lupeni, vă aduc la cunoştinţă următoarea stare de fapt (…) poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar, consider că se impune aprobarea unei astfel de măsuri în municipiul Lupeni”, se arată în nota de fundamentare.
Trei consilieri locali au votat împotriva acestui proiect de hotărâre.
“Printr-o hotarare a Consiliului Local Lupeni , de astazi,aprobata cu o majoritate covarsitoare , s-a hotarat adoptarea unei masuri de blocare a rotilor autovehiculelor oprite sau stationate neregulamentar pe partea carosabila a drumurilor publice precum si pe spatiul public si privat al Municipiului Lupeni. Hotarare care o sa fie pusa in practica de Politia Locala Lupeni,iar pentru deblocarea rotilor, soferii trebuie sa achite suma de 400 lei.
Am votat impotriva adoptarii acestei masuri pe considerentul ca ,inainte de a sanctiona cetatenii orasului Lupeni,membri Consiliului Local au obligatia de a crea locuri de parcare amenajate,sa ofere facilitati soferilor din Lupeni si abia dupa aceea,daca nu sunt respectate locurile de parcare,sa-i sanctionam. Iar taxa de 400 lei pentru deblocarea rotilor este exagerat de mare in raport cu veniturile obtinute de locuitorii Municipiului Lupeni”, spune Cristian Roşu, consilier local la Lupeni.
Deblocarea roţilor autovehiculelor se va face contra sumei de 400 de lei
Monika BACIU