Incidente pe Defileul Jiului. Lucrările de modernizare a Defileului Jiului sunt îngreunate de condiţiile meteo, dar şi de amplasamentul dificil. Circulatia masinilor prin Defileul Jiului e inchisa intre orele 9 si 18, din cauza unor lucrari de modernizare. Principalul drum care face legatura intre Petrosani si Targu Jiu va fi deschis pentru masinile de interventie si cursele regulate de calatori. Reprezentanţii CNADNR susţin că se vor încadra în graficul de lucrări chiar dacă vremea nu este favorabilă.
“Când plouă nu putem turna asfalt, dar se lucrează la plase, rigole şi lucrări la versanţi. Traficul este restricţionat tocmai din cauza acestor lucrări. A fost şi un incident pe Defileu când un bolovan a căzut pe cabina unei macarale. Noroc că aceasta e ghidată din telecomandă şi nu se afla nimeni înăuntru că se putea produce o tragedie”, a declarat Ioan Tudor, şeful Drumurilor Naţionale Gorj.
Potrivit celor de la Drumurile Naţionale, până la sfârşitul acestei luni se va turna stratul de asfalt până la Lainici, iar în luna decembrie se va întâmpla acelaşi lucru până la Petroşani.
“Până la data de 31 octombrie se va turna startul de uzură la mănăstirea Lainici, iar până la 1 decembrie constructorul s-a angajat să toarne stratul de uzură până la Petroşani”, a mai spus sursa citată.
DN 66 Bumbești Jiu- Petroșani (31 km.) este cea mai importantă arteră care asigură legătura dintre Oltenia și Ardeal iar contractul de execuție este evaluat la aproximativ 30 milioane de euro.
Șoferii care vor să ajungă în zonă au la îndemână mai multe rute prin care ocolesc însă sute de kilometri. Pe respectivul segment de drum, va fi permisă circulația autovehiculelor destinate transportului public de persoane (microbuze, autobuze), autorizate în acest sens, și autovehiculelor cu regim prioritar.
Monika BACIU