.Index Actualitate

Călin Petru Marian: ”Oameni care au rămas fideli acestui pământ și obiceiurilor locului”

Călin Petru Marian: ”Oameni care au rămas fideli acestui pământ și obiceiurilor locului”. În cursul acestei zile în comuna Bulzeștii de Sus, Fii Satului au ajuns la ediția a VI-a. Este vorba despre un eveniment dedicat tuturor locuitorilor comunei.

La această manifestare a luat parte și Călin Petru Marian, directorul APIA Hunedoara, care spune că a petrecut momente plăcute alături de oamenii locului.

”La sat timpul are propria curgere, iar oamenii își duc în tihnă existența, după obiceiurile ancestrale. În comuna Bulzeștii de Sus, de la poalele Munţilor Apuseni, pe meleaguri ce-mi amintesc la orice pas de copilăria mea, Fiii Satului și-au dat din nou întâlnire, așa cum se întâmplă în fiecare an, la evenimentul dedicat tuturor locuitorilor comunei aflat la cea de a VI-a ediție. Sunt oameni care au rămas fideli acestui pământ și obiceiurilor locului, indiferent unde i-a dus viața, iar pentru ei meleagurile natale rămân sfinte. Alături de prefectul județului – Doris Visirin, de primarul ales al comunei, Doru Paul, de colegi și prieteni din PNL Hunedoara și împreună cu oamenii harnici și primitori din Bulzeștii de Sus am petrecut astăzi, în zi de mare sărbătoare creștină, momente deosebit de plăcute, ca într-o adevărată familie, care pe aceste plaiuri capătă o altă dimensiune”, spune Călin Petru Marian directorul APIA Hunedoara.