Contractul colectiv de muncă al angajaţilor de la Complexul Energetic Hunedoara a fost aprobat de Consiliul de Administraţie. Practic este vorba de vechiul contract de muncă, îsnă care are noi prevederi. În cursul după-amiezii de ieri acest act a fost aprobat de Consiliul de Administraţie.
“Am vorbit de finalizarea unui act adiţional care deoparte şi de cealaltă a fost agreat după două luni de zile de discuţii şi negocieri. Conform ultimelor modificări din actul constitutive al societăţii Consiliul de administraţie este cel care aprobă prelungirea contractului colectiv de muncă nu mai este atributul Adunării generale a Acţionarilor, fapt pentru care ceea ce s-a negociat între părţia fost comunicat membrilor consiliului de administraţie din partea cărora aşteptăm fie aprobarea a ceea ce noi am negociat pentru salariaţii CEH fie neaprobarea a ceea ce am negociat”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.
Potrivit lui Nica, Consiliul de Administraţie ar fi trebuit să aprobe actul încă de vineri, 31 iulie, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
“Am ajuns să ne subordonăm unor decizii incoerente care s-au modificat în funcţie de cel care conduce CA, în calitate de preşedinte sau în funcţie de componenţa CA. CA avea obligaţia ca vineri după ce a primit materialul cu actul de modificare a articolelor din contractul colectiv de muncă să se întrunească şi în data de 31 să ia decizia în ceea ce priveşte aprobarea CCM”, a mai spus sursa citată.
Sindicaliştii cer piaţă de energie corectă pentru Complexul Energetic Hunedoara, astfel încât acesta să vândă energie indifferent de condiţiile meteo.
“Modificările aduse în CCM sunt unele despre care s-a vorbit pe parcursul anilor trecuţi, a fost reintrodusă salarizarea sub formă de acord direct pentru activitatea minieră şi s-au creat premisele acordării unor venituri venituri salariale mai substanţiale sau mai reduse în funcţie de productivitatea muncii la anumite sectoare care compun activitatea CEH. Au mai fost făcute câteva modificări în ceea ce priveşte drepturile şi facilităţile salariaţilor însă nu substanţiale şi foarte departe de ceea ce ni s-a solicitat de administraţia CEH, iar noi în calitate de sindicat o mai spunem că rentabilizarea Complexului Energetic Hunedoara nu se face prin tăierea drepturilor şi facilităţilor salariaţilor, ci printr-un management sănătos, prin acordarea drepturilor şi facilităţilor acelora care merită şi printr-o piaţă de energfie care să confere şi Complexului Energetic Hunedoara posibilitatea de a funcţiona normal, nu să chemăm CEH sau CEO să producă energie electrică la capacitate maximă doar pentru că România este în secetă, doar pentru că în România bate vântul sau alte fenomene meteo nu ajută să stea pe piaţă. În acest context am reuşit să aducem modificări ale contractului colectiv de muncă care trimit responsabilitatea în actul managerial, în deciziile guvernamentale care să ajute CEH şi Consiliul de Administraţie nu are niciun drept să nu aprobe acest CCM care este unul extrem de corect faţă de salariaţii CEH”, a mai subliniat sursa citată.
Contractul colectiv de muncă a fost aprobat pentru încă 12 luni.
“Aşteptăm prelungirea CCM pentru încă 12 luni şi am acceptat încă 12 luni. CCM aşa cum l-am negociat va fi prelungit fie pe 12 luni, fie deloc. Plata în accord reprezintă o procedură care s-a practicat în minerit, singura diferenţă între ceea ce a fost înainte şi ceea ce va fi este că acel coefficient de calcul al salariilor nu va putea să fie mai mic decât 0,95. deci minerii nu vor putea să fie penalizaţi cu mai mult de 5% dacă nerealizarea producţiei nu se datorează acestora”, a mai spus Nica.
Cea mai importantă prevedere din noul contract colectiv de muncă prevede eliminarea plăţii în regie şi introducerea plăţii în acord.
Monika BACIU