Beneficiarii tichetelor sociale, acordate de Primărie cu ocazia sărbătorilor Pascale, sunt aşteptaţi să îşi completeze cererile în baza cărora vor putea ridica aceste ajutoare. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială au pus la dispoziţia benefciarilor mai multe puncte în acest sens.
“Anul acesta oamenii vor trebui să depună nişte cereri la care modelul a fost aprobat prin hotărâre de către consiliul local. Am stabilit câteva puncte în care vom prelua aceste cereri. Pentru pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu suma de 750 de lei vor depune cererile la biroul unde am avut subvenţiile pentru încălzire lângă serviciul de taxe şi impozite la camera 4. şomerii cu sume mai mici sau egale cu 700 de lei şi persoanele cu handicap grav şi accentuat care nu realizează alte venituri în afară de indemnizaţia de handicap şi indemnizaţia de însoţitor pentru persoanele cu handicap grav vor depune cererile la caseria DAS la biroul de specialitate. Cei care beneficiază de ajutor social, de cantină socială şi alocaţie pentru susţinerea familiei vor ridica şi depune cererile la birourile de specialitate din acdrul Direcţiei. Toate aceste cereri care vor fi luate de la noi vor fi complectate. Alături de ele vor veni acte, copii de pe buletin, la pensionari copii după cupoanele de pensie. Îi rugăm să depună toate veniturile pe care le au pentru că s-ar putea să aibă două pensii. Mai trebuie actele de identitate şi o copie după carnetul de şomaj din care rezultă sum ape care o primesc. La cei cu ajutor social, cantină şi alocaţie pentru susţinerea familiei este mai simplu pentru că vor depune doar cererea şi copie după actul de identitate. Vom ataşa tabelele cu beneficiarii aflaţi în drepturi”, a declarat Cristina Mraz, director executiv DLAS Petroşani.
Până în data de 15 amrtie, cel târziu, beneficiarii trebuie să depună cererile pentru ca mai apoi să se facă achiziţia tichetelor în vederea distribuirii.
“Persoanele care se încadrează să vină şiş a ridice aceste cereri să le şi depună pentru că noi am stabilit şi un termen limită de depunere a cererilor care este dată de 15 martie pentru că anul acesta Paştele va fi la începutul lunii aprilie. Noi trebuie să preluăm aceste cereri, să le verificăm, să avem grijă san u se suprapună pentru că în acelaşi timp un pensioner poate avea şi indemnizaţie de handicap şi ca atare nu beneficiază decât o singură dată. După data nde 15 martie noi trebuie să verificăm, să facem tabele după care să achiziţionăm tichetele şi să avem timp să le şi distribuim. Rugămintea noastră este că persoanele îndreptăţite să vină şi să ridice aceste cereri pentru a le putea distribui tichetele”, a mai spus sursa citată.
Mai multe categorii de persoane vor beneficia de acest ajutor în valoare de 50 de lei, tichete acordate de Primăria municipiului Petroşani cu ocazia sărbătorilor Pascale.
Monika BACIU