Pentru următoarea ediție a campaniei „Premianții fără premii” vă propunem să ne întâlnim cu nea Liviu, Liviu Iclodean, ultimul tipograf din județul Hunedoara care mai lucrează pe plumb. Este un om fascinant, la fel ca poveștile lui despre care vorbește cu drag de fiecare dată. Prin mâinile lui au trecut lucrări științifice, cărți care onorează bibliotecile în care se află, dar și unele mai puțin valoroase. Propunerea de a ieși în stradă pentru nea Liviu are darul de a îi mulțumi pentru o viață de muncă în folosul cititorilor.
Mașina cadența ca o mitralieră obosită, una din aia de companie, din al doilea război mondial. Sub privirile atente ale bărbatului, foaie după foiae era luată și purtată cu precizie de orologiu elevețian printre fălcile tiparniței. Cu ochelarii pe nas, pe vârful nasului, nea Liviu ascultă ritmul instalației precum un cardiolog inima pacientului. A ajuns să știe după 44 de ani de meserie fiecare gâfâit al fierătaniei. Aproape că poate lucra cu ochii închiși.
În fiecare zi, de la vârsta de 15 ani, intră în tipografie pentru a așeza cuvintele în forme, pentru a le da sens și pentru a ni le trimite nouă, mai departe către lume. Își aduce aminte foarte bine cum a făcut cunoștință cu tiparul. „Făceam școala la Abrud, în drum către școală și, înapoi, spre casă trecem pe lângă o tipografie. Mi-a plăcut mereu să privesc, mă gândeam cum se nasc ziarele, revistele, cărțile… Într-una dintre zile ajung la tipografie, ca de obicei, doar că atunci mi-am făcut curaj și am intrat.
- Ce ce, copile!?, m-a luat la întrebări un om de acolo.
- Îmi place cum se tipărește aici, vreau să văd și eu.
- Mă, noi avem nevoie de băieți la cursuri, nu vrei să vii!?
Atât mi-a trebuit, de atunci am început să lucrez în tipografie”, mi-a mărturisit Liviu Iclodean.
Omul lucrează la Tipografia „Astra” din Deva, a cooperației, unde tipărește acum tipizate, agende și dîn când în când câte o carte. A ajuns să fie singurul tipograf din județ care mai lucrează cu un tipar vertical cu plumb. Culege literele din castele de lemn și le așează cu grijă în mecanismul metalic. Trebuie să se potrivească, să fie bine din prima, o greșeală se scoate greu, nu este ca și când ai lucra pe calculator. Aici totul se citește în oglindă, spațiile dintre cuvinte se așează cu mâna. Trebuie delicatețe, deși, dacă privești mâinile lui, numai de asta nu l-ai putea suspecta. Și totuși, este îndemânatic, ca un ceasornicar. Am vrut și eu să așez câteva litere într-un cuvânt, dar am renunțat. Îmi era teamă să nu stric mirajul momentului.
Primul document la care a lucrat, după perioada de ucenicie, a fost un proces verbal. Nu mai știe ce și cum, al cui era, dar ține minte bine că asta era, un proces-verbal. A urmat apoi o carte al unui domn, mă rog, pe atunci tovarăș, Negoiță, care cică era responsabil cu „paza obștească”, scrisese un fel de istorie, de monografie a industriei din județul Hunedoara. „Îmi plăcea să văd cum se aștern în urma mea paginile cărții, aveam sentimentul că sunt sufletul ei, că eu o fac să prindă viață”, și-a amintit nea Liviu. Am avut sentimentul că nu a mai povestit de multă vreme cuiva despre ceea ce face el. Pare să fie pierdut prin vreme, el și tiparul lui înalt. Cel mai greu îi era să pregătească tipărirea „mersului trenurilor”.
„Acolo era de muncă, titluri, subtitluri, supratitluri, tabele, cifre… Trebuiau să fie toate corecte, verificam de multe ori până să-i dăm drumul la mașină. Verificam pe șpalt de două trei ori să fim siguri că nu ne scapă vreo minune”.
- Câte pagini ați cules în cariera dumneavoastră!?
- …nu pot să spun, dar cu siguranță milioane, milioane de pagini, mi-a zis râzând omul care, în timp ce mă asculta, mai regla mașinăria veche de peste 100 de ani.
A tipărit „Drumul socialismului” cu securistul lângă el, a băgat la rotativă programul lui Ceaușescu când vizita județul Hunedoara fără să-l citească. „Venea securistul și îmi spunea să tipăresc fără să citesc ce scria. Le culegea altcineva, eu le primeam și le băgam la presă”.
Am stat preț de vreo oră cu nea Liviu la locul lui de muncă. Trecea de la mașina cu plumb la cea „offset”, era un fel de multitasking. Îmi era greu să țin pasul cu el și să descifrez fiecare mișcare a lui, parcă era un ritual.
„Domnule, acum nu se mai tipăresc cărția așa cum se făcea cândva, acum totul e pe calculator, oamenii nu mai pun suflet în cărțile pe care le scot. Se lucrează repede, la normă, asta nu e bine. Cartea trebuie mângâiată, aranjată ca o fată mare care merge la horă-n sat pentru prima dată. Acum vezi că pe o pagină se termină un rând și se trece pe următoarea. Ăștia, rândurile adică, sunt orfanii, nu așa trebuie, e musai să fie cel puțin două rânduri pe o pagină, dacă nu trei. E urât. Sufletul tipografului făcea cartea mai valoroasă, se adăuga la cel al autorului”, a ținut să mă lămurească nea Liviu.
Privilegiul pe care l-am avut, de a discuta cu ultimul tipograf care mai lucrează cu plumbul din județul Hunedoara, m-a făcut să retrăiesc o amintire a primei vizite într-o tipografie. Ne-au dus cu „clasa” la Filaret să vedem cum se muncește acolo. Mi-am reamintit că oamenii aceștia sunt cei care ne-au pus pe mese manualele școlare, romanele, lucrările științifice, ziarele, revistele și tipăriturile de vacanță. Sunt oamenii din întuneric care au trimis lumina către societate, către lume.
Pentru exemplul său de dăruire, pentru devotamentul în slujba iubitorilor de lectură, vă propunem să ne întâlnim cu acest om sufletist și să-i sunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă, un model de umanitate. Sâmbătă, 08 octombrie 2016, ora 11.00, domnul LIviu Iclodean vine să-l întâlnim. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în centrul Devei, în Piața Victoriei.
Despre proiectul „Premianții fără premii”
E vremea să facem ceva.
A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.
Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.
Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.
Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.
