Concurs suspendat, la Lupeni. Autoritățile locale de la Lupeni au decis suspensarea concursului pentru ocuparea funcției contractuale vacante de Consilier, grad II, studii superioare – Compartimentul Informare și Relații Publice – Centrul de Informare și Promovare Turistică în Stațiunea Straja. Concursul ar fi trebuit să aibă loc în data de 29 august.
“Procedura de organizare a concursului va fi reluată la o dată ulterioară, în condițiile legii și va fi anunțată conform prevederilor legale”, anunță autoritățile locale din Lupeni.
Edilii căutau personal care să deservească centrul de informare turistică din Straja. Centrul a fost inaugurat în anul 2016. Centrul de informare de la Straja a costat 606.384,73 de lei, conform proiectului, din care 547.429,59 de lei sunt bani europeni, iar Guvernul României a alocat suma de 46.219,85 de lei.
Monika BACIU