.Index Actualitate Politica

Cristian Resmeriță foc și pară pe Casa de Pensii!

Cristian Resmeriță foc și pară pe Casa de Pensii! Senatorul Cristian Resmeriță pune presiune pe Casa Națională de Pensii pentru recalcularea pensiilor beneficiarilor Legii 221/2018. Legea nr. 221/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care prevede recalcularea pensiilor celor care au lucrat în grupele I și II de muncă și ale căror drepturi la pensie au fost deschise înainte de 01.01.2011, ar fi trebuit să trebuit să fie pusă în aplicare începând cu data de 01.10.2018.

Numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Au trecut trei luni peste termenul stabilit, iar zeci de mii de pensionari încă așteaptă să înceapă recalcularea.

Senatorul Cristian Resmeriță, cel care a fost inițiatorul legilor prin care s-a modificat Legea Pensiilor pentru pensionarii mineri care au lucrat în grupele I și II de muncă, astfel încât aceștia să beneficieze de pensii corecte pe măsura muncii grele pe care au prestat-o, a solicitat Ministrului Muncii  Lia Olguța Vasilescu prin întrebarea adresată în luna octombrie, să comunice data la care va începe recalcularea potrivit Legii 221/2018.

Conform răspunsului cu nr 13849/16.11.2018 primit de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale,  serviciile de asistență tehnică pentru efectuarea recalculării se află in faza de evaluare tehnică, însă pensionarii vor primii drepturile retroactiv începând cu data de 01.10.2018 conform legii.

“Voi continua să fac toate demersurile necesare, astfel încât Casa Națională de Pensii să înceapă în cel mai scurt timp recalcularea pensiilor pentru beneficiarii Legii 221/2018.  Având în vedere că aceștia au o vârstă înaintată și legea ar fi trebuit să producă efecte încă de la 1 octombrie”,  a declarat Cristian Resmeriță, senator PSD.

Oficialii Casei Naționale de Pensii susțin că nu există un termen pentru emiterea deciziilor de recalculare. Astfel, pensionarii pot să aștepte.

”După cum este deja cunoscut, Legea nr.22112018 este prevăzută a se aplica într-un interval de 12 luni de la intrarea în vigoare, respectiv în perioada 01.10.2018 – 30.09.2019. Textul de lege nu impune o dată anume pentru emiterea deciziilor de recalculare, respectiv pentru plata noilor drepturi de pensie. Singurele dispoziții obligatorii se referi la: data de la care se acordă noile drepturi pentru toți beneficiarii acestei legi, respectiv 01 octombrie 2018, implicit plata drepturilor restante cuvenite de la această dată și până în luna în care are loc primirea cuantumului majorat; Menținerea cuantumului cel mai avantajos; Derularea procesului din oficiu, fără a fi depuse cereri de recalculare; Încheierea procesului de recalculare la data de 30 septembrie 2019”, susțin oficialii CNPP.

Peste 10.000 de pensionari din județul Hunedoara așteaptă să le fie recalculate pensiile.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.