.Index Actualitate Politica

Dan Marinescu desemnat președintele Comisiei pentru Politici Externe

În urma ședinței judetene a PNL din 16 septembrie, Dan Marinescu președintele PNL Vulcan, a fost numit președinte la Comisia pentru Politici Externe. Menționam faptul ca Dan Marinescu este membru și în Comisia Națională de Energie a PNL.

“Mă simt onorat pentru încrederea acordată de conducerea județeană de a-mi acorda această funcție însă în același timp mă simt mai responsabil și va trebui să dovedesc că merit să conduc această comisie. Este adevarat că intenționam să acced la o funcție in MAE, în urma unui concurs pe care urma să-l susțin, înainte de a reveni în PNL și știu că această funcție reprezintă o responsabilitate mare care cere multă diplomație și strategie politică externă. Mă voi folosi de cunoștințele mele în acest domeniu cât și de relațiile externe pentru a construi o politică externă benefică județului nostru si Văii Jiului. Am început deja niste proiecte în această direcție chiar înainte de a fi nominalizat și ales în această funcție iar ele vor ieși la iveală la momentul potrivit. Tocmai de aceea bucuria de a fi ales și numit în această funcție de către conducerea județeană, nu a facut decât să mă bucure și să mă încurajeze să continui aceste proiecte”, a declarat Dan Marinescu președinte PNL Vulcan.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.