Ani de zile, sectoare cheie ale infrastructurii energetice naționale au rămas captive într-un labirint birocratic și de contencios administrativ. În timp ce miliarde de lei din fonduri publice au fost deja direcționate către șantiere deschise cu decenii în urmă, proiecte strategice precum Răstolnița (județul Mureș), ajunsă la un stadiu de execuție de 98%, sau amenajarea Livezeni–Bumbești din Defileul Jiului (75%–87%) au fost trecute pe linie moartă din cauza blocajelor legate de regimul de mediu și a litigiilor din instanță.
Într-o poziție recentă, vicepreședintele Camerei Deputaților, Natalia Intotero, a readus în prim-plan această anomalie economică și administrativă, atrăgând atenția asupra costului real pe care România îl plătește prin menținerea acestor proiecte în starea de „șantier abandonat”.
Lista investițiilor blocate în diverse stadii de execuție include obiective majore a căror finalizare ar aduce un plus de aproximativ 700 MW în Sistemul Energetic Național:
Răstolnița (Mureș) – 98%
Surduc-Siriu (Buzău) – 85%
Defileul Jiului, Livezeni–Bumbești (Hunedoara/Gorj) – 75%–87%
Cornetu-Avrig (pe Olt) – 60–70%
Pașcani (pe Siret) – 40–50%
Cerna-Belarca (Caraș-Severin) – aproximativ 30%
Cosmești-Movileni – proiect blocat din considerente legate de regimul de mediu
Intrebarea fundamentală ridicată în dezbaterea publică vizează utilitatea economică a abandonului: cine beneficiază cu adevărat atunci când active strategice realizate în proporție de peste 90% sunt lăsate să se degradeze? Răspunsul conturat de decidenții politici exclude atât consumatorul român – lovit de facturi ridicate la energie –, cât și economia națională sau comunitățile locale.
Poziția oficialilor PSD subliniază că tranziția verde și protecția mediului nu trebuie transformate într-un blocaj absolut al dezvoltării economice. Standardele stricte de mediu și respectarea legislației rămân piloni obligatorii, însă acestea trebuie armonizate cu interesul strategic al statului.
Dincolo de producția de energie curată și de întărirea independenței energetice a României într-o perioadă marcată de instabilitate regională, finalizarea acestor amenajări hidroenergetice aduce avantaje multiple:
Protecția anti-inundații: O serie de baraje și acumulări nefinalizate au un rol esențial în reglarea debitelor râurilor și protejarea gospodăriilor din zonele vulnerabile.
Resursa de apă pentru agricultură: Proiectele hidrotehnice pot asigura debitele necesare irigațiilor, o componentă critică pentru sectorul agricol românesc confruntat frecvent cu seceta prelungită.
În contextul actual, concluzia susținută la nivel parlamentar este că România nu își mai permite luxul de a rata valorificarea propriilor resurse acasă, convertind investițiile istorice în energie funcțională pentru cetățeni.
