.Index Actualitate

Expertize la faţa locului vs. expertize după patru ani

150360-uricani8-copyNicio altă expertiză realizată în dosarul Uricani 2011 nu va avea aceeași acuratețe precum cea realizată de cercetătorii de la INSEMEX. Avocații părților implicate în dosarul Uricani 2011 au solicitat instanței de la Petroșani, în repetate rânduri, efectuarea unei noi expertize în acest caz. Noii experţi au realizat o contraexpertiză la cea realizată de INSEMEX, iar potrivit datelor preliminare cauzele producerii accidentului diferă faţă de cele constate de cercetătorii de la Institut. Cei care au fost la faţa locului imediat după producerea accidentului spun că este puţin probabil ca la patru ani diferenţă să mai fie identificate noi probe.

 

“Nu ştiu ce probe noi sau ce dovezi noi ar putea fi evidenţiate în condiţiile în care odată cu trecerea timpului au fost modificări care au intervenit asupra poziţiilor locale, pe galeriile la care s-au constatat la data producerii evenimentului.efectele dinamice şi termice, lucru pe care cercetătorii de la INSEMEX le-au constatat imediat după producerea evenimentului, adică au fost echipele de salvatori şi ulterior după normalizarea atmosferei subterane au mers cercetători care au constatat efectele dinamice şi termice, amploarea acestora, modul de propagare a suflului exploziei, s-a pus la vremea respectivă în evidenţă producerea fenomenelor de explozie”, a declarat Emilian Ghicioi, director tehnic în cadrul INSEMEX Petroșani.

 

84-300x225La termenul viitor, unul dintre inculpaŢi se va prezenta în faţa instanţei cu o lampă pentur a face anumite demonstraţii.

 

“Se va reveni cu adresa către Mina Uricani pentru a pune la dispoziţia inculpatului Moldovan Florinel, o lampă AI 03, în vederea prezentării ei la următorul termen de judecată când va fi audiat şi expertul parte Onica Ilie”, se arată în soluţia instanţei. Cercetării de la INSEMEX spun că la momentul februarie 2011 au analizat fiecare corp de iluminat, ba mai mult s-au făcut şi simulări.

 

“E posibil să vorbim despre acelaşi corp de iluminat situat deasupra silozului colector, acelaşi corp de iluminat care a fost cercetat în mod deosebit la cercetarea de atunci a procurorului de caz, un corp de iluminat cu incandescenţă conectat la un cofret. Acel ansamblu realizat din corpul de iluminat şi cofretul respectiv nu se găseau în schemele electrice monofilare. Corpul de iluminat, cofretul şi multe echipamente au fost prelevate la momentul respectiv, au fost ridicate, prelevate, aduse la INSEMEX şi expertizate în cadrul calobartoului şi o parte dintre ele au fost puse în funciune, s-au făcut simulări astfel încât să se verifice toate ipotezele şi concluziile susţinerii cu probe materiale”, a mai precizat cercetătorul INSEMEX.

 

Această nouă expertiză poate fi luată în considerare la o altă instanţă în cazul în care păţile declară recurs.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.