Senatorul haralambie Vochiţoiu vrea să afle când se vor aloca bani pentru continuarea lucrărilor la drumul spre Herculane.
Lucrări începute în 1999, neterminate nici în prezent. Aşa se prezintă situaţia drumului care ar trebui să facă legătura dintre Valea Jiului şi Herculane. Aceasta a fost prima investiţie majoră demarată în Valea Jiului după anii comunismului şi a rămas la stadiul de incertitudine. Fie nu au existat fonduri, fie s-au opus ecologiştii, iar drumul este tot nefăcut. De-a lungul timpului lucrările la acest tronson de drum au fost întrerupte de mai multe ori. Ultima oară, fiind reluate în 2006 şi sistate în 2008, iar în anul 2012 reprezentanţii Greenpeace au cerut în instanţă anularea avizului de mediu şi orpirea definitivă a lucrărilor, solicitând totodată înfiinţarea unei noi categorii de arie naturală protejată cu nivel de protecţie strictă “peisaj forestier intact”
“Din informaţiile pe care le deţin, anul trecut au fost alocate, din fonduri europene, 58 de milioane de eur, din care nu s-a cheltuit însă nimic, deoarece la tronsonul rămas neternimat a fost amânat până la aflarea verdictului pe care urma să îl dea justiţia î procesul pe care Greenpeace l-a intentat Guvernului României. În prima parte a acestui an, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţă defavorabilă activiştilor de mediu şi drept urmare se pot relua lucrările de amenajare/consolidare pentru tronsonul de drum rămas neterminat, între km 47+600 şi km 66+204, Câmpu lui Neag – Cerna”, spune senatorul Haralambie Vochiţoiu în interpelarea adresată directorului general al CNADNR.
Astfel, parlamentarul vrea să afle când vor fi reluate lucrările la şoseaua care ar urma să facă legătura cu sud-vestul ţării. Administraţia locală de la Uricani consideră că odată reluate lucrările la drumul Câmpu lui Neag – Herculane se va dezvolta zona. Turismul va înflori în zona respectivă având în vedere faptul că drumul ar urma să fie tranzitat de turiştii care se vor îndrepta spre Băile Herculane. Astfel, ar urma să fie create mai multe pensiuni turistice.
“Viitorul şi mult doritul drum peste munţi, până la Băile Herculane este un vis care se apropie tot mai repede de a fi împlinit. El va porni în continuarea lui DN 66 A, de la UricaniCâmpu lui Neag, urmând a ieşi spre vest din strâmtoarea dintre Munţii Retezat şi Vâlcan, prin Pasul Jiu-Cerna, trecând apoi în zona Banatului, printre piscuri şi văi, printr-o zonă între Munţii Cernei şi cei ai Mehedinţilor, urmând apoi ca după cca.35 km, şoseaua să coboare în localitatea Băile Herculane. Cu siguranţă vor apărea pe traseu numeroase oportunităţi turistice, deja „deschiderea„ fiind făcută de apariţia unor case de vacanţă precum şi Complexul turistic Cheile Buţii”, se arată în strategia de dezvoltare a oraşului Uricani.
Monika BACIU