.Index Actualitate Administratie

Investiţii pentru confortul vulcănenilor

Mai multe investiţii pentru vulcăneni. Consiliul local al municipiului Vulcan a aprobat completarea strategiei de dezvoltare locală pentru perioada 2014-2020. Au fost incluse mai multe obiective de investiţii care să ridice nivelul de trai al locuitorilor.

“Strategia de dezvoltare locală 2014-2020  aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 90/2015 are ca scop stabilirea unor obiective şi măsuri corelate cu nevoile identificate la nivelul localităţii,  îndeplinind şi rolul de document cadru pentru atragerea fondurilor necesare dezvoltării municipiului Vulcan”, arată proiectul de hotărâre.  Astfel, se are în vedere în perioada 2014-2020 se are în vedere implementarea proiectului privind „Modernizarea integrală a reţelei stradale: zona Mercur, cartier Sohodol, str. Traian, str. Parângului, str. Cabanei, str. Parc Octogon, str. Dorobanţilor,str. Vasile Alecsandri, str. Fântânelor, str. Carpaţi, str. N Dăscălescu, str. Crinului, str. Plopilor, str. Pinului, str. E.Teodoroiu, străzi Cartier Colonia de Jos”, „Reabilitarea şi dotarea locurilor de joacă existente şi amenajare noi locuri de joacă în următoarele zone zona bl. 52 – 53, în suprafaţă de 358 m2, zona Micro 3 B, în suprafață de 499 m2, zona Bl. EVSN, în suprafaţă de 1.350 m2, zona bl. F1, F2, F4, F5, F8, F9, D1, D2, D3, D4, D6, în suprafaţă totală de 5.550 m2,  zona str. Traian – şc. Gimnazială nr.6 , în suprafaţă de 700 m2, incinta de la Grădiniţa PP+PN- zona Colonia de Jos, zona Crividia”. Valoarea proiectului privind implementarea acestor proiecte este de circa 1.520.000 lei. Totodată se are în vedere implementarea proiectuli de „Reabilitare săli de clasă  şi dotare cu mobilier educaţional la  Grădiniţa nr.1 de la Şcoala gimnazială nr.6, Grădiniţa PP+PN”.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.