.Index Administratie

La coadă pentru biletele de transport

primarieAproape 15 mii de persoane din municipiul Petroşani beneficiază de bilete de călătorie. Zilele acestea, la sediul Primăriei Petroşani au ajuns tichetele de călătorie, iar persoanele care se încadrează în criteriile de acordare le pot ridica.

“De biletele de călătorie aprobată prin hotărârile consiliului local încă din anul 2002 şi până în prezent, beneficiază un număr în jur de 1300 de persoane lunar, totalul pe anul trecut a fost de 14.400 de persoane, însă numărul scade sau creşte în sensul că beneficiarii sunt pensionarii care au venituri de 1000 de lei inclusiv şi care au o vârstă de peste 65 de ani, de asemenea beneficiarii de venit minim garantat cu vârstă de peste 65 de ani, persoanele încadrate în gradul I şi II de handicap şi însoţitorii acestora, veteranii de război, deportaţii. Anumite persoane care ies din gradul de handicap sau intră sau decesele fac ca acest număr să crească sau să scadă în funcţie de ce se întâmplă”, a declarat secretarul Primăriei Petroşani, juristul Adrian Negoe.

Luna, beneficiarii primesc 20 de bilete de călătorie, lunar. Aceştia trebuie să ştie că biletele nu se epuizează şi fiecare beneficiar va intra în posesia lor.

“Săptămâna trecută s-au epuizat biletele, dar până au fost verificate, că sunt câteva mii care trebuie verificate, că trebuie să dăm corect cele 20 de călătorii să nu fie nici mai multe, nici mai puţine, nu este chiar simplu”, a mai preciyat sursa citată.

Biletele de călătorie se acord în baza unei hotătâri de consiliu local care datează din anul 2002.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.